Atenţie, 12 zile de inspecţii în trafic! INP demarează prima operaţiune “Umbriş” din acest an

Inspectoratul Naţional de Patrulare a făcut un anunţ important pentru toţi şoferii care ştiu că au geamuri umbrite sau/şi le-au făcut fumurii în mod intenţionat contrar legii. Începând cu ziua de mâine, 4 mai 2018 şi până pe 15 mai inclusiv, poliţiştii vor desfăşura operaţiunea “Umbriş”.

Deocamdată nu s-a specificat dacă va avea loc doar în capitală sau în toată ţara, însă conducătorii auto vizaţi sunt puşi astfel la curent.

Vezi şi: E bine să ştii! Dispozitivul şi temeiul legal pe care îl foloseşte INP pentru determinarea geamurilor umbrite

Scopul operațiunii este de a depista și documenta cazurile de conducere a unităților de transport la care parbrizul sau suprafețele de geam ale portierelor din față sunt fumurii, ori pe acestea sunt aplicate diferite obiecte care diminuează câmpul vizual al conducătorului auto.

Pentru conducerea unui automobil cu geamurile umbrite, legislația Republicii Moldova prevede o amendă de până la 1.200 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. În cazul în care proprietarul autovehiculului refuză să scoată peliculele pe loc, se ia măsura de interzicere a exploatării mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare.

Ultima operaţiune de acest gen a fost desfăşurată spre sfârşitul anului 2017 timp de o lună de zile!

Vezi neapărat: În atenţia conducătorilor auto! 30 de modificări importante în Codul Contravenţional care vă pot viza

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/