BMW a marcat 100 de ani de la fondare. 20 de lucruri pe care nu le ştiai despre compania germană

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Bayerische Motoren Werke (Uzina Bavareză de Motoare) a fost formată la 7 martie 1916, anterior fiind numită BFW (Bayerische Flugzeugwerke), o companie care producea motoare pentru avioane.

În secolul care a urmat, compania a stabilit adevărate recorduri pentru altitudine și viteză, a redefinit un întreg segment al pieței și a dominat pe pistele de curse din întreaga lume. Dar dacă am fi să facem o incursiune mai adâncă în istorie, putem afla o mulţime de lucruri pe care nu le ştiam. Iată doar o parte din acestea:

1. Motorul avionului Baronului Roşu a fost de origine BMW

În timpul primul Război Mondial a existat o cerere imensă pentru motoare de avion, mai ales de partea germană. Astfel, o mică companie numită Rapp Motor a fuzionat cu Otto-Werke, un producător de avioane, care îşi avea sediul la un cartier distanţă de Rapp. La acea vreme Otto-Werke era condusă de fiul celui care a inventat motoarele cu patru timpi, acestea fiind folosite în cele din urmă pe maşinile de serie. Tehnologia a fost implementată şi în construcţia avionului de luptă pentru legendarul pilot, supranumit Baronul Roşu.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (1)

2. Sediul general al BMW are forma a patru cilindri, ca un semn de aducere aminte

Chiar dacă cea mai mare performanţă a BMW a fost înregistrată odată cu apariţia motoarelor cu şase cilindri, bavarezii spun că moştenirea adevărată este motorul cu patru cilindri, fapt pentru care arhitectul austriac Karl Schwanzer a prezentat în 1960 schiţa viitorului sediu al firmei din Munchen.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (5)

3. Primele motoare au scris istorie şi au bătut recorduri

În anul 1919, un biplan dotat cu un propulsor BMW a reuşit să atingă o înălţime de croazieră de 10.000 de metri. Era cu adevărat un record pe atunci, asta în timp ce în prezent, majoritatea avioanelor pot depăşi această înălţime.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (3)

4. Toţi cred că logo-ul companiei reprezintă o elice a unui avion care se învârte. Toţi au o părere greşită

Sigla alb-albastră folosită până în prezent, utilizează aceleași culori ca ale steagului Bavariei, sugerând simultan o elice albă care se rotește având ca fundal un albastru similar cu cel al cerului. Originile cadranelor albe și albastre din sigla BMW nu au nimic de-a face cu o elice. În schimb au de-a face cu culorile naționale ale landului Bavaria, care este desigur inclus în numele companiei.

Se pare că mitul elicei a fost rezultatul unor publicații tehnice din anii 1920 ce furnizau informații despre serviciile oferite pentru motoarele de avioane BMW.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (17)

5. În realitate, logoul este un tribut adus companiei Rapp Motor şi provinciei Bavaria

Aceste culori: alb şi albastru. Ambele nuanţe sunt prezente şi din ele este compus drapelul Bavariei. Nicidecum nu însemna că albul vine de la elicele avioanelor, iar albastrul de la cer. Era mai degrabă un mit, sau un truc al marketingului după cum se vehicula.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (9)

6. Ar trebui să mulţumim celor care au semnat Tratatul de la Versailles pentru că motoarele BMW „au coborât pe pământ”

După ce a pierdut primul Război Mondial, Germaniei i-a fost interzisă producţia de avioane şi motoare pentru acestea, potrivit condiţiilor din document. Astfel, afacerea cea a mai profitabilă „s-a închis”, BMW căutând să-şi diversifice producţia şi începând cu motociclete. Ulterior, prima maşină a BMW – Dixi 3/15 – a devenit un hit.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (10)

7. BMW nu şi-a proiectat prima maşină de sine stătător

Dixi a fost de fapt o „clonă” a modelului English Austin. În America, Bantam construise înaintea lui BMW o maşină asemănătoare, iar în Japonia exista deja brandul Datsun. Compania britanică Austin a proiectat şi a construit un şasiu pantentat care urma să fie folosit în întreaga lume, însă majoritatea concurenţilor au decis să evite costurile ridicate şi să-şi creeze produse proprii. Oricum, primul dealer BMW din Berlin avea cel mai frumos showroom de pe acele vremuri.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (15)

8. Anul 1937 – anul în care o motocicletă BMW a fost desemnată drept cea mai rapidă din lume. Mai mult, a înregistrat şi un record

Viteza maximă înregistrată de un bolid pe două roţi a fost de 279.5 km/h. Pilotul german Ernst Jakob Henne a folosit un o motocicletă BMW 500cc supercharged. Recordul nu a putut fi bătut în următorii 14 ani.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw

9. BMW a reuşit să ajungă cel mai aproape de esenţa cuvântului „aerodinamică”

Modelul fabricat în anul 1940, BMW 328 Kamm Coupe a fost numit atunci drept cea mai aerodinamică maşină. Chiar şi Shelby American a folosit în construcţia modelului Cobra Daytona Coupe (1960) aceleaşi principii. Prin astfel de forme ale caroseriei, viteza maximă pe linii drepte putea creşte cu 30%.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (19)

10. În anii ’50 BMW era cât pe ce să devină parte a concernului Daimler

În anul 1959, BMW a fost aproape de faliment din cauza Războiului Rece şi a uzinelor distruse în cel de-al doilea Război Mondial. În cele din urmă Daimler s-a decis şi a cumpărat o mare parte din acţiunile companiei bavareze.

Ulterior, pe arenă a apărut un om de afaceri numit Herbert Werner Quandt. Germanul a cumpărat acţiunile înapoi, iar familia acestuia deţine până în prezent peste 500 la sută din valoarea firmei. Se crede că acest lucru a contribuit la apariţia duşmăniei dintre cei doi constructori.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (8)

11. Supercarul BMW M1 trebuia să fie construit de Lamborghini

BMW şi Lamborghini au convenit în anii 1970 să construiască o maşină de curse. Germanii trebuiau să livreze motorul şi câteva componente ale suspensiei, însă de restul trebuiau să se ocupe italienii.

În ceasul al unsprezecelea, aparent din motive financiare, Lamborghini a decis să nu mai realizeze maşina, care putea fi ulterior un eveniment important în istoria companiei. În cele din urmă, BMW a înţeles situaţia, s-a întors în patrie şi a făcut super maşina cu propriile forţe.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (20)

12. Designul lui BMW M1 a fost „preluat” şi de alte maşini

Dacă e să privim un pic mai atent la formele lui BMW M1, putem observa că astfel de modele precum: DeLorean, Lotus Esprit, chiar şi Lamorghini Coutach sau Diablo, toate parcă ar împărţi aceeaşi caroserie.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (11)

13. BMW a realizat primul automobil electric din gama sa încă în anul 1972

Deşi a fost eclipsat de atrocităţile de la Jocurile Olimpice din 1972, BMW a prezentat primul său automobil electric, bazat pe modelul popular 1602. Acesta utiliza 12 acumulatori şi avea o autonomie de 30 de kilometri. La acel moment a fost mai degrabă un exerciţiu de inginerie, decât un produs comercializabil.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (14)

14. Cu ajutorul unui motor vechi de 20 de ani, BMW a reuşit să câştige numeroase campionate Formula 1

Unitatea BMW M10, cu patru cilindri, a fost o adevărată evoluţie în anul 1962, pe atunci reuşind să ofere doar 75 de cai putere. Însă REVOLUŢIA a avut loc în anul 1983, atunci când inginerii au luat acest motor, l-au modificat şi au stors din el 1.400 de CP, necesari pentru ca pilotul Nelson Piquet să câştige titlul de campion mondial în 1983.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (18)

15. BMW mai construieşte în prezent piese pentru vehicule din perioada celui de-al doilea Război Mondial

Dacă ai în garaj un BMW 328 clasic şi planifici să-l restaurezi, poţi comanda o transmisie nou-nouţă prin intermediul BMW Classic program. Acest program este atât de complex, încât acum câţiva ani, un grup de mecanici au reuşit să asambleze o motocicletă nouă de model 1976 R90S motorcycle, comandând toate piesele online.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (21)

16. Pentru ca să producă piese pentru vehicule clasice, BMW a trebuit să restaureze vechea uzină de motociclete din Munchen

Da, este adevărat. BMW produce tone de piese noi pentru maşini vechi într-o clădire veche, după care le pune la dispoziţia clienţilor prin intermediul programului BMW Classic.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (6)

17. ​Design interior pentru avioane? Evident, BMW se ocupă şi cu aşa ceva

Iată cum arată un compartiment First-class al unui avion al companiei Singapore Air. BMW şi-a lăsat aici amprenta, aducându-şi aminte de „anii tinereţii”.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (2)

18. BMW Z1 are cele mai neobişnuite uşi dintre toate modelele produse vreodată

Cu adevărat, era ceva unic la începutul anilor ’90, atunci când acest model s-a produs în doar 8.000 de exemplare.

19. BMW s-a gândit şi la construcţia unui Z1 Coupe

În practică, acesta s-a transformat din concept în modelul de serie BMW Z3. Pe atunci maşina era considerată un crossover compact.

z1 coupe

20. Un automobil BMW este ca un joc LEGO

Dacă vrei să îţi faci o maşină unică, poţi lua un E30 din 1980 şi să îi pui suspensii şi frâne pe spate la M Coupe (2000), suspensii şi frâne pe faţă de la un E36 (1990), bosaje de la modelul 2002 Turbo (1970) şi o servodirecţie preluată de la BMW Z3. Astfel de lucruri pot fi împrumutate şi de la modele din gama actuală a BMW.

21-things-you-didn-t-know-about-bmw (16)

Sursa: thrillist.com


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.