BMW Group, Intel Corporation, Mobileye şi concernul FCA au format o alianţă

Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

BMW Group, Intel Corporation, Mobileye şi concernul FCA au format o alianţă! Scopul prioritar al acestui grup de lucru este dezvoltarea în comun a unei platforme ideale, la nivel global, care va fi aplicată în unităţile de transport autonome.

Un memorandum în acest sens a fost semnat astăzi la Londra.

Partenerii planifică să-şi folosească toată resursele şi posibilităţile tehnice pentru crearea acestei platforme cât mai rapid şi cât mai ieftină posibilă. Inginerii companiilor vor lucra împreună în Germania, dar şi în alte state dezvoltate.

Într-un comunicat emis de BMW Group şi FCA se menţionează că în prezent s-a început lucrul pentru dezvoltarea unui sistem de pilotare automată de nivel 3. Din 2021 se planifică a intra în producţie cele mai avansate: de nivel 4 şi 5.

Amintim că în luna iulie a anului trecut, BMW Group, Intel şi Mobileye, au anunţat că se unesc pentru a dezvolta sisteme de condus autonom.

Detalii: BMW promite că până în 2021 va avea un sistem autonom de pilotare

Acum partenerii pregătesc în jurul a 40 de maşini pe care vor trebui să le scoată la teste până la sfârşitul acestui an. BMW Group, Intel, Mobileye şi Fiat Chrysler Automobiles (FCA) invită şi alţi constructori auto sau furnizori de tehnologii să li se alăture în acest proiect.

Vezi şi: BMW şi Intel au anunţat că încep să testeze maşini cu autopilot


Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...