Care este starea lui Michael Schumacher? Ultimele informaţii dezvăluite de Ross Brawn

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ross Brawn, omul care a condus echipele cu care Michael Schumacher a câștigat cele 7 titluri ale sale, ne dă speranțe că „într-o bună zi, Michael să se recupereze după accidentul teribil pe care l-a suferit”.

Michael Schumacher (GER) Ferrari and Ross Brawn (GBR) Ferrari Technical Director Formula One World Championship, Rd17, Japanese Grand Prix, Race, Suzuka, Japan, 10 October 2004. DIGITAL IMAGE BEST IMAGE

Michael Schumacher (GER) Ferrari and Ross Brawn (GBR) Ferrari Technical Director
Formula One World Championship, Rd17, Japanese Grand Prix, Race, Suzuka, Japan, 10 October 2004.
DIGITAL IMAGE
BEST IMAGE

Starea de sănătate a lui Michael Schumacher după accidentul pe care septuplul campion mondial de Formula 1 l-a suferit la schi acum trei ani este o necunoscută pentru oricine se află în afara familiei și a cercului său restrâns de prieteni.

Aflat sub tratament la reședința sa din Elveția, germanul nu a apărut public nici măcar cu declarații în ultimele 36 de luni, lucru care a dus le dezvoltarea unei zvonistici bogate prin informații care au fost în unele cazuri contrazise de Sabine Kehm, managerul fostului pilot de Formula 1.

FOTO: fanpop.com

FOTO: fanpop.com

În aceste condiții, informațiile venite astăzi dinspre Ross Brawn, unul dintre apropiații germanului de pe vremea în care acesta activa în campionatul mondial, reprezintă vești excelente pentru fanii lui Michael Schumacher și pentru toți cei care au urmărit cursele fostului pilot german.

„Există semne încurajatoare și ne rugăm în fiecare zi să vedem din ce în ce mai multe. E greu pentru mine să spun foarte multe, pentru că respect dorințele de discreție ale familiei. Tot ce pot să spun este că se fac o mulțime de speculații legate de condiția lui Michael. Cele mai multe dintre acestea sunt eronate. Ne rugăm și sperăm în fiecare zi să continuăm să observăm progrese și ca într-o bună zi să-l vedem din nou pe Michael așa cum îl știm și recuperat după accidentul teribil pe care l-a suferit”, a declarat Ross Brawn, citat de Reuters.

Ross Brawn este unul dintre personajele-cheie implicate în toate cele șapte titluri câștigate de Schumacher în Formula 1, fiind director tehnic sau șef al echipei la Benetton, Ferrari și Mercedes, echipele la care pilotul german a activat în cariera sa.

Sursă: Automarket


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

2 Responses

  1. 04.11.2016

    […] Continuarea articolului pe AutoBlog.MD […]

  2. 19.12.2016

    […] Vezi şi: Care este starea lui Michael Schumacher? Ultimele informaţii dezvăluite de Ross Brawn […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.