(video) Cel mai frumos automobil al anului 2017 a fost ales noul Alpine A110

Distribuie:
  • 9
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Cel mai frumos automobil al anului 2017 a fost premiat în cadrul celei de-a 33-a ediție a Festival Automobile International de la Paris. Distincţia a fost cucerită de noul sportcar compact Alpine A110 şi a fost ridicată de președintele și CEO-ului grupului Renault, Carlos Ghosn.

Alpine A110, model care a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva acum un an, a fost desemnat ca cea mai frumoasa masină din 2017 printr-un vot public organizat online pe un mini-site şi pe Facebook. În total au votat aproximativ 150.000 de oameni, iar printre alte maşini nominalizate pentru premiu au fost noul BMW X2, noul DS 7 Crossback, noul Jaguar E-Pace, noul Volvo XC60 şi Mazda MX-5 RF.

Acest premiu este, de asemenea, o recompensă binevenită pentru munca neîngăduită pe care echipele grupului Renault au pus-o pentru a restabili această marcă franceză iconică.

„Revigorarea unei astfel de mașini sportive iconice ca Alpine A110 a fost o provocare inspirată, obiectivul fiind acela de a-l oferi cu tehnologii moderne, păstrând în același timp cu adevărat patrimoniul unic al automobilului. Suntem foarte mândri de pasiunea pe care a produs-o noul A110 nu numai la uzina Dieppe din Normandia [Franța], unde este fabricat, dar și în tot grupul Renault. Acest premiu reprezintă o răsplată extraordinară pentru toți cei care, timp de cinci ani, au pus atât de multă energie în aducerea la viață a acestui simbol al excelenței și a eleganței în stil francez”, a declarat Carlos Ghosn.

Noul A110 este un coupe elegant, ușor, cu două locuri, care marchează renașterea brandului legendar Alpine. În conformitate cu ADN-ul mărcii, pune accentul pe performanța agilă și plăcerea de a conduce, fără a compromite confortul de zi cu zi.

Proiectat și fabricat în Franța, acesta are o construcție ușoară din aluminiu și o suspensie sofisticată dublă. Modelul A110 Premiere Edition este pus în mişcare de un motor turbo cu patru cilindri şi un volum de 1.8 litri, montat transversal în faţa punţii din spate, care livrează 252 de CP.

Vezi şi: (video) Începe producţia noului Alpine A110. Primele 1955 de maşini au fost deja rezervate

Premiul Festivalului Automobile Internațional este al doilea care a fost câștigat de Alpine după ce A110 a fost numit cea mai bună mașină sportivă a anului la ceremonia Trofee Argus 2018 în decembrie.

În context, la Festival Automobile International şi marca Renault a câştigat premiul „Creativ’ Experience” cu al său concept Renault SYMBIOZ, pentru inovația în domeniul de calcul și conectivitate pentru informare și divertisment.

Iar lui Carlos Ghosn i-a fost acordat premiul „PALME D’OR”- premiul remarcabil, acordat unei personalități pentru întreaga sa activitate sau unui rezultat deosebit atins în economie, sport sau caritate.


Distribuie:
  • 9
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate