Cine îşi doreşte un Bugatti Chiron ar face bine să se grăbească. Compania anunţă câte mai pot fi comandate

Bugatti intenționează să facă doar 500 de exemplare ale modelului Chiron şi în timp ce producția-i va continua până în 2022, acum este un moment oportun pentru a plasa o comandă. Potrivit informaţiilor, mai pot fi comandate fără intermediari mai puţin de 100 de automobile.

Colegii noștri de la Car & Driver spun că peste 400 de sloturi sunt deja rezervate, iar puţin peste 180 de maşini au fost deja livrate până în prezent.

Din moment ce Bugatti produce în jur de 70 de mașini pe an şi de asta se ocupă doar 20 de specialişti de înaltă calificare, va trebui să așteptați până în 2022 cel puţin dacă ar fi să depuneți o comandă acum pentru un Chiron. În cazul în care cineva îşi doreşte unul imediat, sunt mai mulţi dealeri care oferă exemplare noi sau rulate, însă la preţuri care în mod evident le depăşesc pe cele stabilite de producător.

Car and Driver informează că aproximativ un sfert din totalul producției de Chiron până în prezent a fost livrat în SUA. Responsabilul de marketing al filialei americane, Cedric Davy, a declarat colegilor noștri că uzina din Molsheim produce mai multe exemplare Chiron Sport, acestea fiind puţin mai uşoare decât cele obişnuite.

Vezi neapărat: (video) Documentar: Cum a fost construit noul Bugatti Chiron

Bugatti nu a anunțat deocamdată când va începe producția modelului Divo bazat pe Chiron, fiind astfel neclar dacă va fi construit alături de Chiron sau va trebui de aşteptat finisarea celor 500. Compania va face doar 40 de exemplare Divo, care sunt de două ori mai scumpe decât un Chiron standard.

Și dacă vreți un Bugatti mai ieftin, luați în considerare noul Baby II. La fel ca și Chiron, Bugatti îl va construi în doar 500 de exemplare, dar care vor costa mai rezonabil – 30.000 de euro.

Un Bugatti Chiron şi un Chiron Sport au un preţ de start care variază între 2.7 şi 3.0 milioane de euro în Europa.

Vezi şi: (video) Creaţie incredibilă! Bugatti şi LEGO au făcut un Chiron de dimensiuni reale şi care mai poate şi merge

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/