E timpul pentru schimbul anvelopelor de vară cu cele de iarnă! Iată când ar putea cădea prima zăpadă

Distribuie:
  • 166
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Suntem practic la mijlocul lunii noiembrie, însă primă zăpadă ar putea cădea mai devreme decât s-ar fi aşteptat. Meteorologii de la Chişinău nu au emis deocamdată o avertizare, însă au anunţat ploi slabe şi temperaturi de sub zero grade pe timp de noapte, începând cu ziua de miercuri, 14 noiembrie.

În context, dacă vremea nu se va schimba până atunci, pe carosabil se va forma polei şi astfel echiparea cu anvelope de iarnă devine obligatorie pentru toţi înainte ca să se întâmple asta.

Vezi şi: (video) Au căzut primii fulgi pe pământ moldovenesc! Iată unde s-a întâmplat

Pentru a afla informaţii în detalii despre vremea de afară, personal folosim portalul interactiv al companiei meteorologice Ventusky din Cehia. Prin intermediul său putem afla date mai exacte şi care este timpul oriunde pe glob.

Observăm deci că un val de ninsori va veni din est, din nordul Federaţiei Ruse, prin Ucraina şi va trece şi peste ţara noastră din vest spre est. Precipitaţiile nu vor fi cu intensificări, însă vor cădea destule pentru ca să formeze un strat de peste 2 cm de zăpadă pe alocuri.

Temperaturile vor rămâne stabile în termometre şi vor varia între ±5 grade Celsius, ceea ce va duce la topirea zăpezii care se va depune şi uscarea părţilor carosabile. Totuşi, până se va întâmpla acest lucru, unii şoferi s-ar putea confrunta cu mâzgă, care este destul de lipicioasă şi periculoasă.

Experţii meţionează că anvelopele de vară pierd din aderenţă şi nu mai prezintă performanţele necesare dacă temperatura de afară e de 7 grade Celsius sau mai mică. Respectiv, acesta este încă un motiv pentru care anvelopele de vară trebuie schimbate cât mai rapid cu cele de iarnă.

Vezi şi: De la 1 noiembrie şoferii sunt obligaţi să circule cu faza scurtă a farurilor. Iată când trebuie schimbate şi anvelopele

Amintim că, conform legislației, atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă, gheață sau polei, autovehiculele necesită echiparea obligatorie cu anvelope de iarnă. Cei care nu respectă această prevedere sunt sancționați cu cu amenzi care variază între 900-1.500 lei pentru persoane fizice şi 4.500-6.000 de lei pentru persoane juridice.

Vezi neapărat: Doar pentru vizitatorii AutoBlog.MD! Ofertă specială la roțile de iarnă Roadstone și Nexen


Distribuie:
  • 166
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate