Elon Musk este gata să scoată Tesla de la bursă! O acţiune trebuie să ajungă doar la 420 de dolari

Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Directorul executiv al companiei Tesla, Elon Musk, a trimis câteva șocuri prin lumea financiară și cea a industriei auto, anunțând pe Twitter că intenționează să scoată producătorul de maşini electrice din California de pe bursă!

Îşi doreşte să facă asta atunci când valoarea unei acţiuni va ajunge la 420 de dolari, pentru a transforma firma din una publică în privată.

Elon Musk spune deocamdată că el doar ia în considerare faptul, dar această considerare este spusă cu o oarecare tărie, mai ales după ce a mai menţionat că finanțarea necesară este deja asigurată. Cu 169.79 de milioane de acțiuni pe care nu le are încă şi cu 420 de dolari pe care este gata să-i dea pentru una, ar ridica într-un final valoarea companiei la peste 71 de miliarde de dolari. Anume o astfel de sumă de bani va trebui să achite pentru a o răscumpăra.

Așa cum s-ar putea aștepta după orice postare a lui Musk pe Twitter, în urma acesteia, valoarea acţiunilor Tesla a crescut la bursa de la New York rapid și puternic, ridicându-se cu peste 5 procente aproape imediat.

Dacă în ora în care a fost făcut anunţul pe Twitter o acţiune costa aproape 343 de dolari, atunci la momentul publicării acestui articol costă deja puţin peste 381 de dolari, cu tendinţa de a ajunge în această seară la 385 de dolari şi chiar mai mult.

Vezi şi: (foto/update) Tesla a arătat parţial investitorilor săi crossoverul Model Y

FOTO: digitaltrends.com

Astfel, omul de afaceri îşi doreşte să transforme compania din una publică în una privată şi într-un astfel de mod s-ar evita fluctuațiile preţurilor pentru o acţiune. În cazul unei decizii pozitive la reuniunea acționarilor, investitorilor li se va propune să rămână parte, dar într-o companie privată, sau să-și vândă acțiunile.

„În primul rând, nu a fost încă adoptată o decizie finală, însă motivul pentru care se face acest lucru este acela de a crea mediul pentru ca Tesla să funcționeze cel mai bine. Ca societate publică, suntem supuși unor schimbări sălbatice în prețul acțiunilor noastre, fapt care poate fi o distragere majoră pentru toți cei care lucrează la Tesla, toți fiind şi acționari. În al doilea rând, fiind o companie publică, ne subordonează și ciclul câștigurilor trimestriale, care exercită o presiune enormă asupra Teslei pentru a lua decizii care ar putea fi potrivite pentru un anumit trimestru, dar nu neapărat potrivite pe termen lung. În cele din urmă, a fi o companie publică înseamnă că există un număr mare de persoane care au motivul să o atace”, a spus Elon Musk, deţinătorul a circa 20% din acţiunile Tesla.

În context, Elon Musk a trimis o scrisoare de informare a angajaţilor săi, care a fost publicată şi pe blogul oficial Tesla:

Compania Tesla a devenit societate publică în anul 2010, iar la 2 iulie 2010 a fost înregistrată la bursă, oferind 13.3 milioane de acţiuni care valorau pe atunci doar 17 dolari.

Elon Musk are o avere evaluată la circa 26 de miliarde de dolari, sumă insuficientă pentru a cumpăra Tesla cu bani proprii. De aceea, experţii spun că va apela la o procedură numită leveraged buyout, o operațiune care permite unui holding creat special să răscumpere Tesla împrumutând bani.

Vezi şi: Primele detalii tehnice despre viitorul Tesla pick-up truck. „Va genera un cuplu nebun”


Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate