Fantastic! Un salvator rus ar fi dezvoltat 206 km/h cu o autospecială Lada şi chiar a primit o amendă

Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Una dintre principalele sarcini ale pompierilor și salvatorilor este să ajungă la locul unde are loc o situaţie excepţională cât mai repede posibil.

Dacă e să credem imaginile preluate cu ajutorul camerelor de supraveghere din oraşul Toliatti, atunci aflăm că acolo lucrează cei mai curajoşi şi mai îndrăzneţi salvatori din lume, capabili să accelereze un pick-up făcut pe baza unei Lada 4×4 până la o viteză de 206 km/h!

FOTO: zr.ru

La prima vedere pare ceva amuzant, însă poliţia locală s-a atârnat serios faţă de acest record de viteză şi l-a amendat pe şofer. Acesta din urmă nu a fost de acord să plătească 5.000 de ruble şi a apelat la serviciile unui centru de protecţie socială.

Vezi şi: (foto) A fost prezentată cea mai puternică maşină construită de AutoVAZ: Lada Vesta Sport

Pentru a se amuza pe seama poliţiştilor şi a amenzii primite, şoferul autospecialei a scris o explicaţie în care a cerut să nu fie sancţionat:

„Eu, salvatorul Jelnov V.A, la 27.06.2017, la ora 11:40, am înregistrat un apel de la o persoană de serviciu despre un apartament care a luat foc. Înţelegând că este o urgenţă, am luat măsuri pentru a ajunge cât mai rapid la faţa locului. Pentru o acceleraţie rapidă de pe loc a automobilului VIS 23461 N306HR163, l-am prins cu o funie de un GAZ-33081 Turbo. La o viteză de 160 de km/h am detaşat funia şi am inclus treapta a cincea. Ajungând să dezvolt o viteză de 206 km/h şi trecând prin preajma camerelor de supraveghere, am semnalizat de două ori pentru cei care mă văd prin cameră să înţeleagă că eu zbor peste limita de viteză legală. Ulterior am luat legătura cu alţi pompieri ajunşi deja la faţa locului pentru ca să mă întâmpine şi să mă ajute să mă opresc. A fost necesar doar să scot o mână pe geam, pentru ca să pot opri automobilul de curse Niva. Rog să nu fiu sancţionat, asta pentru că am ajuns la faţa locului cu două minute înainte ca flăcările să izbucnească”.

Pe scurt, cum s-a terminat această istorie care a ajuns să fie cunoscută în toată Rusia. Amenda a fost anulată, asta pentru că o astfel de maşină nu poate să dezvolte o viteză mai mare de 110 km/h potrivit datelor din paşaportul tehnic.

Vezi şi: (video) Iată o metodă mai netradiţională de a stinge „o maşină” incendiată

Reprezentanţii conducerii poliţiei ruseşti au emis un comunicat în acest sens în care s-a menţionat:

„În acest caz, decizia privind impunerea amenzii a fost nejustificată, în ciuda faptului că aparatul care a fixat viteza a trecut printr-un proces de verificare metrologică şi a fost calificat ca fiind complet funcţional, fără niciun defect.
În conformitate cu explicaţiile producătorului unor astfel de echipamente, rezultă că, în cazul conducerii unui vehicul cu o dubă de metal care acoperă întreaga bandă de circulaţie, se creează un „efect de reflecţie dublă a semnalului redat de corpul metalic”. Respectiv, acest lucru poate duce la erori în procesul de măsurare a vitezei.
În acest context, prezenta decizie privind impunerea unei amenzi a fost anulată”.

Vezi şi: (foto) Un Porsche Panamera a fost făcut bucăţi de nişte pompieri germani

Sursă: facebook.com/Andrey Derbenev, zr.ru


Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...