(foto) 11 cele mai tari proiecte de tuning pentru Mercedes-Benz W124

Distribuie:
  • 122
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mercedes-Benz E-Class, în caroserie W124, a fost îndrăgit mult timp, iar prezenţa unei astfel de maşini pe străzi în prezent, impune un respect aparte faţă de alte automobile.

wald_mercedes-benz_e-klasse_executive_line_1

Nu doar fanii şi proprietarii s-au bucurat de-a lungul timpului de acest model, ci şi unele ateliere de tuning, care au găsit un potenţial în modificarea unităţilor care veneau din uzină.

Dacă acum 20-30 de ani în urmă, designerii nu prea impresionau cu forme extravagante ale exteriorului cum vedem la ziua de azi, măcar puterea motoarelor era mărită, dând ocazia proprietarilor să se bucure mai deplin de condus.

Iată 11 proiecte de tuning, unele fiind realizate de ateliere de care poate nu aţi auzit, însă care merită a fi scoase în atenţie:

1. Tommy Kaira M30E (1987)

Este absolut imposibil să nu fi auzit până acum de Tommy Kaira. Ei bine, celebra companie japoneză de tuning a venit la sfârşitul anilor ’80 cu două pachete de tuning pentru Mercedes-ul W124, cea mai notabilă reuşită fiind versiunea M30E, constând într-un 300 E cu 230 CP sub capotă.

2. Oettinger 3600E (1988)

De celebrul Mercedes W124 s-au ocupat şi germanii de la Oettinger, faimoşi în prezent pentru pachetele de tuning puse la dispoziția posesorilor de modele aparţinând grupului VW. Pentru maşina din Stuttgart avem varianta 3600E, cu motor de 3.6 litri şi aproximativ 235 de cai putere.

La interior a fost instalat un volan sport, iar cifra maximă indicată pe vitezometru este de 300 de km/h.

3. Boschert B300-24C Biturbo (1989)

Două turbine în compartimentul motorului, un ampatament mai scurt cu câţiva centimetri şi… portiere de tip gullwing. Acestea sunt principalele atracţii ale proiectului Boschert B300-24C Biturbo, un Mercedes 300CE livrat la pachet alături de circa 320 de cai putere.

4. Renntech E600 (1992)

Americanii de la Renntech au o lungă istorie cu automobilele germanilor de la Mercedes-Benz, printre creaţiile ieşite din mâinile celebrei companii de tuning de peste ocean numărându-se şi acest E600, care se poate lăuda cu un potent V8 de cinci litri şi undeva în jurul a 400 CP.

5. Koenig Specials 300 E Twin Turbo

Pentru cei care vor un automobil cu adevărat unic – nu neapărat şi atrăgător, compania Mansory reprezintă soluţia salvatoare. În prezent.

Însă în trecut îi aveam pe cei de la Koenig, care au venit în sprijinul posesorilor de Mercedes W124 cu modificări estetice dintre cele mai radicale. Plus 2 turbine şi 345 CP.

Viteza maximă – puţin peste 300 de km/h.

koenig_mercedes-benz_e-klasse_coupe_1

6. Carlsson C35

Comparativ cu maşinile germanilor de la Koenig Specials, cele ce poartă semnătura companiei Carlsson pot fi considerate complet… stock. Şi poate că este mult mai bine aşa, modificările subtile afectând doar caroseria şi motorul de 3.5 litri.

carlsson_mercedes-benz_e-klasse_cabrio_1

7. AMG 300 TE 6.0 „Hammer” (1988)

Adevărata surpriză vine de la acest Mercedes W124, pe care s-ar putea să-l recunosti după numele său de scenă. Exact, acel Hammer, cu motor de până la şase litri sub capotă şi un care avea un preţ de aproximativ 100.000 de dolari la acea vreme.

8. Mercedes-Benz E60 AMG (1993)

De un propulsor aspirat cu opt cilindri în V şi capacitate de şase litri se bucură şi versiunea Mercedes E60 AMG, care are la bază modelul 500E construit împreună cu germanii de la Porsche. O altă variantă interesantă a generaţiei W124 este E36-le AMG.

Puterea motorului ajunge până la 381 de cai şi 581 de Nm. Viteza maximă este de 250 de km/h, în timp ce sprintul 0-100 de km/h se poate face timp de 5.4 secunde.

9. Brabus E 500 6.9 (1993)

Chiar şi dacă nu eşti mare fan al tuning-ului, nu poţi ignora maşinile din Bottrop. Pentru că dacă nu Brabus, atunci cine? Cine altcineva a mai avut nebunia de a îndesa sub capota unui Mercedes W124 o motorizare V12 de 6.9 litri? Per total rezulta 501 CP şi 710 Nm de cuplu.

Brabus E 500 6.9_1

10. Brabus E 6.5 (1995)

Acestă maşină este una mai „liniştită” decât exemplarul de mai sus. Brabus E500 cu motor V8 de 6.5 litri si aproximativ 450 de cai putere este un vis.

Brabus E 500 6.9_2

11. Wald 300 TE V4 (1990)

Pasiunea japonezilor pentru Mercedes-ul W124 nu mai reprezintă niciun secret pentru nimeni, inclusiv cei de la Wald International îngrămădindu-se să ia la modificat legendarul automobil german. Doar la nivel estetic, ce-i drept, însă nu avem de ce să ne plângem. Alternative sunt destule.

Sursa: 4tuning.ro


Distribuie:
  • 122
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate