(foto) Acesta este Ford Kuga facelift

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Ford a prezentat crossoverul actualizat Kuga. Proaspătul model şi-a completat şi gama de motoare cu această ocazie: a apărut un diesel de 1.5 litri (150 CP). Agregatul a venit să-l înlocuiască pe cel de 2.0 litri cu o putere similară.

2017-Ford-Kuga-1

Noul motor va fi oferit împreună cu o tracţiune pe puntea faţă. Consumul mixt de combustibil anunţat este de 4.4 l/100 de km parcurşi, făcând motorul mai eficient decât predecesorul său. Linia de propulsoare va include o unitate diesel care va oferi 150 sau 180 de CP, alături de un motor turbo pe benzină (1.5 litri), care, în dependenţă de modificaţie va oferi 120 sau 150 de cai putere.

2017-Ford-Kuga-2

După facelift, Kuga practic s-a schimbat la faţă. Sunt noi: grila radiatorului, bara de protecţie, capota şi blocurile optice. Şi în spate s-au schimbat farurile, bara de protecţie şi uşa portbagajului. Gama de jante a fost extinsă cu câteva unităţi noi, cu mărimi cuprinse între 17 şi 19 inci. Clienţii vor mai putea opta pentru alte două culori noi ale caroseriei.

În habitaclu, modificările cuprind zona de control al sistemului de climatizare şi volanul. A fost instalat şi noul sistem multimedia SYNC 3, compus dintr-un sistem de recunoaştere a comenzilor vocale, un ecran tactil care măsoară opt inci, câteva aplicaţii preinstalate, precum şi suport al interfeţelor Apple CarPlay şi Android Auto.

2017-Ford-Kuga-5

Producătorul american a menţionat că a fost modernizat sistemul de avertizare în cazul unor coliziuni frontale. Acum el lucrează până la viteze de 50 de km/h, anterior fiind disponibil până la o viteză de 30 de km/h.

Printre alte dotări se mai numără sistemul MyKey care permite programarea automobilului special pentru şoferii neexperimentaţi (viteza maximă poate fi limitată), faruri adaptive, sistem de parcare automată, sistem de monitorizare a automobilelor care se mişcă perpendicular şi asistent la ieşirea din parcar.

2017-Ford-Kuga-3

2017-Ford-Kuga-4

2017-Ford-Kuga-6

2017-Ford-Kuga-7

2017-Ford-Kuga-8

2017-Ford-Kuga-9

2017-Ford-Kuga-10


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate