(foto) Agenda Skoda pentru anul 2017: Rapid facelift şi noua generaţie Yeti

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pe parcursul anului în care intrăm, marca cehă Skoda Auto planifică să prezinte o serie de maşini noi. Printre acestea se numără varianta actualizată a liftback-ului Skoda Rapid, dar şi a noii generaţii Skoda Yeti.

Potrivit surselor proprii ale portalului Motor1, în timpul actualizării modelului compact Rapid, exteriorul nu îi va fi modificat într-un mod cardinal aşa cum s-a procedat în cazul Octavia. Colegii noştri ne dau asigurări că proaspătul Rapid nu se va alege cu „patru ochi”. În schimb, constructorul va modifica barele de protecţie ale acestuia, grila radiatorului, blocurile optice şi jantele.

Respectiv, maşina va fi asemănătoare cu modelul prezentat la începutul lunii noiembrie în India, dar cu modificări speciale pentru piaţa europeană.

Totodată, Skoda Rapid facelift va primi o gamă mai largă de opţiuni şi un habitaclu puţin transformat. Nu se exclude nici faptul că în gama de motoare ar putea apărea unitatea 1.0 TSI, cunoscută pentru apariţia pe alte modele ale concernului VW.

Cât priveşte noua generaţie Skoda Yeti, acestea se va lansa cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, în toamna anului 2017. Automobilul va avea la bază platforma modulară MQB, datorită căruia va deveni mai uşor, şi în acelaşi timp mai mare în dimensiuni decât modelul care se mai comercializează în prezent.

Designul viitoarei Skoda Yeti ar putea fi făcut în stilul lui Kodiaq, însă păstrându-şi forma pentru care se cunoaşte. Dimensiunile i-ar putea fi asemănătoare cu cele ale lui VW Tiguan şi Seat Ateca.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate