(foto) Beijing 2016: Premieră – Mazda CX-4

Distribuie:
  • 16
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Mazda a prezentat primul său crossover cu forme ale unui coupe – CX-4. Modelul a debutat la Salonul Auto de la Beijing. Într-o primă etapă maşina se va vinde doar pe piaţa din China, însă nu se exclude faptul ca aceasta să iasă peste hotare.

Mazda CX-4 2017_6

Noutatea foloseşte aceeaşi platformă ca şi cea a modelului Mazda CX-5. Dimensiunile lui CX-4 sunt: 4.633 x 1.840 x 1.530 mm (L x l x h). Ampatamentul măsoară fix 2.700 de mm.

Noul crossover este mai lung cu 78 de mm şi mai scund cu 130 de mm decât CX-5, în timp ce lăţimea şi dimensiuniea ampatamentului sunt aceleaşi. Garda la sol constituie 196 de mm, cu 14 mm mai puţin decât are CX-5.

Mazda CX-4 2017_5

Portbagajul măsoară 400 de litri, însă volumul se poate extinde până la 1.228 de litri prin rabatarea banchetei din spate.

Deocamdată, gama de motoare pentru CX-4 include două unităţi pe benzină SkyActive, cu patru cilindri şi cu un volum de 2.0 şi 2.5 litri. Primul agregat pune la dispoziţie 157 de cai şi poate fi cuplat la o transmisie manuală cu şase rapoarte sau una automată cu acelaşi număr de trepte. Al doilea motor oferă 191 CP şi este cuplat doar la o cutie de viteze automată.

Mazda CX-4 2017_2

Tot-terenul este echipat şi cu un sistem de tracţiune integrală i-ACTIV AWD, dar şi un sistem de recuperare a energiei cinetice i-ELOOP. Ultimul sistem foloseşte energia acumulată în timpul frânării maşinii pentru a alimenta luminile, sistemul de climatizare sau cel audio.

Şi Mazda CX-4 a fost construit în stilistica numită KODO, design folosit în sedanul Mazda 6 şi fratele său mai mare CX-9. Interiorul maşinii este practic identic cu alte maşini din gama producătorului, însă careva detalii sunt noi.

Mazda CX-4 2017_1

Mazda CX-4 2017_3

Printre dotările pe care le va primi viitorul client, alături de maşina propriu-zisă, vor fi: jante de 17 inci (jante de 19 inci sunt disponibile pe versiunea cu motor de 2.5 litri), head-up display, sistem multimedia MZD Connect cu suport Bluetooth, USB şi navigare.

Evident, pentru a fi adaptată normelor din prezent, este prezent şi un set de sisteme de siguranţă: monitorizare a unghiurilor moarte, sistem de avertizare în cazul unor automobile care merg perpendicular în timp ce maşina se mişcă cu spatele, dar şi sistem de frânare automată în cazuri de urgenţă.

Mazda CX-4 2017_4

Sursa foto: Carscoops, Mazda


Distribuie:
  • 16
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...