(foto) BMW va prelua controlul Brilliance Automotive, profitând de războiul economic lansat de Trump

BMW este primul producător auto occidental care a decis să beneficieze pe deplin de oportunitatea apărută, cea de înlesnire a condiţiilor de localizare a producţiei de maşini în China. Bavarezii şi-au mărit cota parte la întreprinderea comună BMW Brilliance Automotive (BBA) cu 3.6 miliarde de euro, de la 50 la 75%, şi vor transfera în statul asiatic producţia câtorva modele cheie.

În lumina războiului comercial dintre SUA și China, lansat de Donald Trump, comerțul dintre cele două țări a devenit mai complicat și ambele puteri încearcă acum să atragă corporații internaționale importante pe pământul lor. În special, guvernul chinez a permis companiilor auto străine să obțină controlul asupra societăților mixte, anterior fiind permisă doar o proprietate pe picior de egalitate (50/50) cu un partener local.

Eliminarea restricțiilor, în paralel cu relaxarea politicii fiscale, ar trebui să atragă un nou flux de investiții occidentale în China, iar BMW a fost primul din sectorul automobilelor care a deschis “un robinet din care curg bani”.

În contextul celei de-a 15-a aniversări a BBA, BMW Group a anunţat, împreună cu partenerul său Brilliance China Automotive Holdings Ltd. (CBA), extinderea în avans a contractului de joint-venture contract şi aprofundarea suplimentară a colaborării de succes existentă. Contractul extins este valabil pentru 22 de ani (din 2018 în 2040).

Mai mult, BMW Group intenţionează să-şi mărească participaţia la BBA de la 50% la 75%, iar ambii parteneri au semnat acum câteva ore acordul corespunzător. Aceasta tranzacţie trebuie aprobată de autorităţile relevante şi să aibă acordul Adunării Acţionarilor CBA.

În acelaşi timp, joint-venture-ul a anunţat şi o investiţie de peste trei miliarde de euro în structuri noi şi existente ale uzinei din Shenyang, care se vor realiza pe parcursul anilor următori. La Tiexi, o nouă uzină pe terenul celei existente va dubla capacitatea acelui centru, în timp ce remodelarea vastă şi măsurile de extindere vor viza uzina vecină de la Dadong.

Capacitatea de producţie va rămâne aceeaşi, dar structura uzinei va fi extinsă treptat pentru variante de modele BMW viitoare şi creşterea aşteptată a pieţei. În consecinţă, capacitatea de producţie anuală totală pentru automobile BMW la uzinele BBA va creşte treptat la 650.000 de unităţi la începutul deceniului următor, ceea ce va crea 5.000 de locuri de muncă.

“Ne urmăm cu consistenţă strategia de creştere în China. Prin investiţiile continue, precum şi dezvoltarea şi producţia de automobile electrice, subliniem importanţa Chinei ca piaţă de creştere dinamică pentru noi. Povestea noastră de succes se scrie alături de succesul joint-venture-ului BBA. Împreună cu partenerii noştri, contribuim la dezvoltarea sustenabilă a pieţei chineze”, a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG.

În 2017, uzinele de automobil BBA din Tiexi şi Dadong au produs aproximativ 400.000 de maşini. În prezent, şase modele BMW sunt produse la Shenyang: uzina Tiexi produce BMW Seria 1 Sedan, BMW Seria 2 Active Tourer, BMW Seria 3 Sedan (inclusiv versiunea cu ampatament lung) şi BMW X1 (inclusiv versiunea plug-in hybrid).

La uzina Dadong sunt fabricate versiunea BMW Seria 5 cu ampatament lung (inclusiv varianta plug-in hybrid) şi BMW X3.

Din 2020, modelul electric BMW iX3 va ieşi de pe linia de producţie a uzinei Dadong, care va fi singurul centru de producţie pentru acest model şi va asigura exporturi globale, pentru prima oară.

În ultimii 15 ani, BBA a devenit un reper al succesului mărcii BMW în China, cea mai mare piaţă singulară a mărcii. În 2017, aproximativ 560.000 de automobile BMW au fost livrate clienţilor din China. Două treimi din toate automobilele BMW vândute în China de-a lungul anului trecut au fost produse de BBA la cele două uzine auto din Tiexi şi Dadong.

Cu o reţea de dealeri consacrată, 16 produse noi ce debutează în 2018 şi o lansare continuă de produse în anii următori, BMW Group urmăreşte să dezvolte succesul de pe piaţa chineză. În primele opt luni ale anului 2018, livrările au crescut cu 4.2% şi, în premieră, au depăşit 400.000 de unităţi. Cu o gamă largă de activităţi de cercetare şi dezvoltare şi o producţie locală extinsă, compania este pregătită pentru creştere viitoare şi are o contribuţie pe termen lung la economia locală.

BMW Group anticipează o creştere puternică a cererii de automobile electrice şi electrificate în China. Ca lider în mobilitate electrică, compania îşi orientează sistematic producţia pentru a răspunde acestei tendinţe. Cu şase modele electrificate disponibile în prezent, BMW Group oferă clienţilor chinezi cea mai largă gamă din segmentul premium. În 2017, BMW Group şi-a dublat vânzările de automobile electrificate în China faţă de anul precedent şi se aşteaptă ca această creştere să continue în 2018.

Cu sistemul său de producţie foarte flexibil, noua fabrică din Tiexi va putea construi automobile cu tren de rulare electric, parţial electric sau convenţional pe o singură linie de asamblare.

În plus, faţă de cele două uzine auto existente, BBA a deschis, în urmă cu un an, propria fabrică de baterii la Tiexi. În mai 2018, compania a pus bazele pentru o expansiune majoră a acestei uzine de baterii. Noul “Centrul pentru Baterii de Înaltă Tensiune Faza II” va produce baterii noi şi mai puternice cu a cincea generaţie a tehnologiei BMW eDrive pentru modelul electric BMW iX3.

Joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive a fost înfiinţat în 2003. În ultimii 15 ani, a devenit unul dintre cei mai de succes producători de automobile premium din China, cuprinzând producţia şi vânzările de automobile BMW din China, precum şi activităţi locale de cercetare şi dezvoltare. În 2017, fabricile de automobile BBA din Tiexi şi Dadong au produs aproape 400.000 de maşini pentru piaţa chineză – o creştere de aproximativ 30% faţă de anul anterior.

Din 2009, joint-venture-ul a investit mai mult de 52 de miliarde RMB (renminbi / aproximativ 6.7 miliarde de euro) în uzinele sale din Shenyang. În total, BBA are peste 18.000 de angajaţi. De la fondarea joint-venture-ului, reţeaua de furnizori s-a extins la peste 350 de companii. Peste 80 de furnizori şi-au creat locaţii în Provincia Liaoning.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/