(foto) Brabus prezintă maşina visurilor tale – Rocket 900 Coupe

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Renumitul atelier de tuning Brabus a pregătit un program de modificări complexe pentru cel mai puternic şi mai luxos coupe din lume Mercedes-AMG S65 Coupe. Automobilul fantastic, numit Brabus Rocket 900 Coupe a primit un exterior şi un interior decorat exclusiv, dar şi un motor care generează tocmai 900 de CP. Minunea pe patru roţi a putut fi văzută la Salonul Auto de la Geneva.

b16aa0135

Potrivit unui comunicat oficial, emis de Brabus, coupeul modernizat foloseşte un agregat cu o putere totală de 887 de cai. Amintim că din uzină maşina este echipată cu un V12 de 6.0 litri, care pune la dispoziţie celui din spatele volanului 630 de CP şi 1.000 de Nm.

b16aa0139

Astfel, putem observa că motorul lui Mercedes-AMG S65 Coupe a primit o listă întreagă de modificări serioase. În primul rând, inginerii Brabus au mărit volumul motorului, de la 6.0 litri până la 6.3 litri. Apoi au instalat două turbocompresoare mai mari şi un sistem de evacuare a gazelor foarte eficient, din oţel inoxidabil. Toate adunate la un loc oferă 900 de CP şi un cuplu maxim de 1.5000 de Nm.

Propulsorul este cuplat la o cutie de viteze automată modernizată, cu şapte rapoarte, alături de un diferenţial cu alunecare limitată special. Accelerarea de la 0-100 de km/h se face timp de 3.7 secunde. Viteza maximă este limitată la 350 de km/h, însă specialiştii atelierului german spun că maşina este capabilă să accelereze până la ultimele cifre indicate pe vitezometrul digital.

b16aa0125

Pe lângă toate acestea, Mercedes-AMG S65 Coupe by Brabus a primit un kit exterior aerodinamic cu elemente din fibră de carbon, jante de 21 de inci (opţional sunt disponibile de 22 de inci), pneuri speciale şi o suspensie care poate micşora garda la sol cu 15 mm.

La interior putem vedea o combinaţie de piele bej şi maro, pe lângă numeroase inserţii din aluminiu şi lemn. Din imagini putem vedea că habitaclul amenajat de Brabus este mai luxos decât cel care se oferă standard.

Preţul unui astfel de automobil nu a fost anunţat, însă potenţialii clienţi îl pot afla dacă îi contactează pe nemţi.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate