(foto) Daimler a încredinţat specialiştilor români să producă cutiile de viteze cu nouă trepte 9G-TRONIC

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Daimler a lansat în Sebeş, România, producţia cutiei de viteze automate cu nouă trepte 9G-TRONIC şi îşi extinde astfel capacităţile în activităţile de producţie a cutiilor de viteze. Nemţii vor învesti în total peste 300 de milioane de dolari şi vor deschide peste 500 de locuri noi de muncă.

Daimler_1

„Prin extinderea activităţilor de producţie a cutiilor de viteze la Sebeş, dispunem de posibilitatea de a acoperi mai flexibil şi mai eficient suplimentarea cererii de cutii automate. Extinderea producţiei de cutii de viteze în România reprezintă o completare optimă pentru activitatea noastră globală de fabricarea a sistemelor de tracţiune, cu sediul principal în Untertürkheim“, a afirmat membrul Consiliului de administraţie al diviziei Mercedes-Benz Cars, responsabil pentru producţie şi Supply Chain Management, Markus Schäfer.

De la stanga la dreapta - Hans Werner Lauk, Dragos Pislaru, Manuel Costescu, Costin Borc, Markus Schäfer, Falk Pruscha, Frank Deiss, Alexandru Dancila

Noua incintă de producţie realizată corespunde, din punct de vedere al suprafeţei, unui număr de aproximativ zece terenuri de fotbal. La efectuarea lucrărilor de construcţii s-au utilizat aproximativ 500 de kilometri de cabluri şi 5.000 de tone de metal.

În prezent, Daimler are, în cadrul filialelor din România, Star Transmission şi Star Assembly, în cele două puncte de lucru disponibile, peste 1.800 de angajaţi. Societatea Star Transmission, înfiinţată în anul 2001, produce la sediul din Cugir roţi dinţate, arbori, precum şi componente prelucrate mecanic pentru motoare, transmisii şi sisteme de direcţie. În plus, în cadrul acestei locaţii se află centrul de tehnologie, precum şi un spaţiu de instruire.

Doi angajati STA monteaza cutia de viteza cu noua trepte

Filiala Star Assembly a fost înfiinţată în anul 2013 la locaţia din Sebeş, iar lansarea producţiei cutiei de viteze automate cu cinci trepte s-a realizat în acelaşi an.

În anul 2014, pe poarta fabricii a ieşit prima cutie de viteze cu dublu ambreiaj cu şapte trepte.

Mercedes Benz proiectează şi produce de peste 50 de ani cutii automate de viteze de calitate superioară, care asigură un confort remarcabil de cuplare a treptelor, eficienţă energetică optimă şi durabilitate fiabilă.

Munca in echipa-Domnul Borc si domnul Schäfer

Prima cutie automată de viteze cu nouă trepte disponibilă la nivel mondial pentru modelele premium cu tracţiune spate, integrală, hibrid sau hibrid Plug-In se impune prin confortul remarcabil de antrenare şi procesele de cuplare aproape imperceptibilă a treptelor de viteză. Aceste performanţe produc efecte pozitive în special cu privire la eficienţă, precum şi la confortul sonor.

La lansarea pe piaţă, 9G-TRONIC a fost disponibilă pentru început la modelul E 350 BlueTEC. GLE Coupé (C 292) a fost prima serie echipată încă de la lansare cu această cutie automată inovatoare. În prezent, toate modelele disponibile pentru lansarea pe piaţă din cadrul noii clase E sunt echipate în versiunea de serie cu noua cutie automată cu nouă trepte 9G-TRONIC.

daimler factory_10

În anii următori, 9G-TRONIC va fi utilizată pentru aproape toate seriile cu motorul montat longitudinal.

Anul trecut, Mercedes-Benz Cars a produs peste două milioane de autoturisme cu mărcile Mercedes-Benz şi smart şi a atins astfel al cincilea record succesiv. Reţeaua se orientează către soluţiile de producţie cu tracţiune faţă (modele compacte) şi tracţiune spate (de exemplu, clasa S, E şi C), precum şi către realizarea de SUV-uri şi autoturisme sport.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate