(foto) Două maşini misterioase au fost văzute în Detroit, după patru ani de când a fost lansat un zvon

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Zvonurile lansate acum aproximativ patru ani în urmă s-au adeverit! Compania americană Chevrolet construieşte o variantă nouă a modelului Corvette, una cu motor montat central!

Două prototipuri de teste complet camuflate ale acestui automobil sport au fost surprinse în preajma unui restaurant McDonald’s din oraşul american Detroit, scrie Motor Trend.

Potrivit unor informaţii neoficiale, noua versiune a lui Chevrolet Corvette ar putea fi dezvăluită chiar în luna ianuarie a anului 2018, în cadrul Salonului Auto din acelaşi oraş. În interiorul companiei producătoare acest proiect poartă numele de Emperor.

Noua versiune a sportcar-ului Chevrolet ar putea fi dotată cu o variantă modernă a V8-ului disponibil pe modelul obişnuit a cărui motor se ascunde sub capotă, pe puntea din faţă. Puterea ar putea varia între 450 şi 500 de CP, cutia de viteze ar putea fi una robotizată Termec cu şapte trepte, iar tracţiunea una spate sau integrală.

Mai târziu maşina ar putea beneficia de un nou propulsor V8 cu patru arbori cu came și cu 32 de supape, a cărui putere va depăşi 800 de cai!

Iată cum ar putea arăta acest Chevrolet Corvette potrivit unei imagini de tip render:


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate