(foto) Limuzina lui Putin a mai scăzut din preţ şi kilometraj

Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pe portalul german mobile.de a apărut un anunţ actualizat de vânzare a unei limuzine Mercedes-Benz Guard Pullman S600 (W140), care potrivit vânzătorului ar fi fost utilizată de preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin.

Preţul maşinii blindate este de 1.300.000 de euro, cu 300.000 de euro mai puţin decât se cerea într-un anunţ postat în luna mai, despre care am şi făcut articol.

Vezi mai multe: (foto) Prima limuzină blindată a lui Vladimir Putin a fost scoasă la vânzare

Limuzina a fost produsă în anul 1995 şi corespunde cerinţelor de protecţie balistică B6/B7. Asta înseamnă că persoanele de la interior sunt protejate de foc din mitraliere Kalaşnikov sau arme cu lunetă.

Fortăreaţa este pusă în mişcare de un motor V12 de 6.0 litri volum, care produce aproape 400 de cai putere şi este cuplat la o transmisie automată.

Un alt lucru pe care l-am descoperit este că automobilul nu a scăzut numai din preţ, ci şi din kilometraj. Dacă atunci erau indicaţi 95.000 de kilometri parcurşi, acum cifra a scăzut până la 25.000 de kilometri. (Ar fi vreo eroare în textul anunţului?!?).

Amintim că în anul 2017 în garajul cu destinaţie specială a demnitarilor care conduc statul rus ar trebui să apară primele automobile din cadrul proiectului „Cortegiu”. Este vorba despre un sedan, o maşină de teren, un monovolum şi o limuzină prezidenţială.

Vezi mai multe: (foto) Este oficial! Așa va arăta mașina lui Putin și Medvedev


Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate