(foto) Maşină autentică sau o replică? Iată ce frumuseţe a apărut pe străzile din Chişinău

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Este o maşină autentică sau o replică? Această întrebare şi-au pus-o mai mulţi internauţi când au văzut că pe străzile capitalei a apărut un automobil clasic, care se aseamănă cu un Mercedes-Benz Typ 320 Cabriolet A (W142).

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial

Adevărul este că această maşină e o replică şi una realizată destul de bine. Trădează acest lucru lipsa unui mecanism original de rabatare a acoperişului, barele de protecţie diferite şi caroseria modificată pe alocuri.

Totuşi, s-a păstrat parbrizul îngust, corpurile de iluminat din preajma oglinzilor retrovizoare, forma grilei radiatorului şi roata de rezervă poziţionată la vedere, lucruri făcute de autori în conformitate cu cele de pe modelul original Mercedes.

Ce se ascunde sub capotă nu putem şti deocamdată, însă cert că transmisia este una automată.

Vezi şi: (video) O bijuterie pe străzile oraşului. Doi fraţi din Chişinău au readus la viaţă un Pontiac Parisienne

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial

Dar dacă exteriorul se deosebeşte mai greu, privit de la distanţă, atunci interiorul este complet diferit. Aici s-a păstrat practic doar forma planşei de bord. Volanul, scaunele, panoul de bord, mânerele de pe uşi sunt altfel decât cele dintr-un Typ 320 Cabriolet.

Mai putem observa că autorii proiectului au schimbat materialele decorative de la interior, panourile uşilor şi scaunele fiind acoperite cu piele de culoare bej. Nou mai este şi tunelul central, preluat de la vreun Mercedes W124 sau W210, care a adus pe această maşină un nou levier al cutiei de viteze, un sistem audio, comenzi pentru sistemul de climatizare şi pentru acţionarea electrică a geamurilor.

Dacă nu ne înşelăm, propulsorul se porneşte printr-un buton Start/Stop!

Vezi şi: (galerie foto) Parada Morgan Cars. Zeci de maşini retro au defilat prin centrul Chişinăului

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial

Amintim că originalul Mercedes-Benz Typ 320 Cabriolet A (W142) a fost produs în perioada anilor 1937-1942 în 7.017 exemplare. Modelul era disponibil la comandă în caroserie cabrio şi coupe cu acoperiş detaşabil. De asemenea a mai fost construit în versiune cu ampatament scurtat (4.700 mm), alungit (5.250 mm) şi chiar într-o variantă militară.

Sub capotă s-au montat motoare cu şase cilindri în linie, iniţial de 3.208 cm3 şi apoi de 3.405 cm3. Ambele produc câte 78 de CP şi sunt cuplate la cutii manuale cu patru trepte. Viteza maximă pe care o poate atinge acest automobil este de 130 de km/h.

Iată cum arată maşina originală:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate