(foto) Mercedes-Benz aminteşte că în curând modelul C124 Coupe va împlini 30 de ani de la apariţie

Distribuie:
  • 29
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Coupeul legendar Mercedes C124, unul dintre primele automobile de serie din lume care nu avea montanţi B, îşi va sărbători în curând aniversarea – 30 de ani de la apariţie pe piaţă.

Fiind un exemplu viu al automobilelor clasice, coupeul german a supravieţuit până în zilele noastre într-un număr destul de mare. Mai mult, pentru a aduce un tribuit modelului, începând cu anul 2017 autorităţile statului german vor permite ataşarea pe aceste maşini a unor plăcuţe de înmatriculare care vor include litera „H”, de la cuvântul „Historic”.

Mercedes C124 a fost prezentat mondial la Salonul Auto de la Geneva, în luna martie a anului 1987, însă premiera modelului a avut loc în decembrie 1986, în perioada în care ne aflăm şi noi astăzi.

Automobilul a devenit practic instant visul multor pasionaţi auto, însă la acel moment nu şi-l putea permite fiecare.

În luna martie a anului viitor Mercedes va organiza un eveniment special dedicat jubileului acestui model de cult.

Totodată, coupeul C124 va fi introdus sub aripa subdiviziunii Mercedes Classic. Orice doritor care va dispune de banii necesari îşi va putea restaura maşina pentru ca să arate ca nouă.

Vezi şi: (foto) 11 cele mai tari proiecte de tuning pentru Mercedes-Benz W124

În vara anului 1987 au apărut primele două versiuni ale lui C124 şi anume: 230 CE şi 300 CE. Mai târziu pe piaţă au fost lansate versiunile 200 CE, 220 CE şi 320 CE.

În 1989 clienţilor le-a fost oferit un pachet Sportline, care făcea punea la dispoziţie o suspensie care micşora garda la sol, jante de 15 inci cu pneuri mai late, volan din piele cu un diametru mai mic şi multe alte accesorii.

Iar în septembrie 1993 a apărut pe piaţă cel mai puternic coupe – E 36 AMG – propulsat de un motor de 3.6 litri cu 265 CP.

Producţia lui Mercedes C124 a fost încetată în anul 1996. Timp de 10 ani nemţii au produs 141.498 de coupeuri la o singură uzină din oraşul Sindelfingen.

Cea mai populară versiune a fost 300 CE, pentru ea optând circa 43.500 de oameni.


Distribuie:
  • 29
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate