(foto) Ninge puternic în Moldova. Deocamdată niciun traseu nu este blocat

(update 10:20) Conform datelor operative ale Inspectoratului Naţional de Patrulare, în unele zone din țară a început să ningă mai abundent.

Astfel, în legătură cu înrăutățirea condițiilor climaterice pe drumurile care duc spre punctele de trecere amplasate la frontiera cu Ucraina la moment este un flux mai mare de transport, prin urmare, circulația devine mai anevoioasă.

Inspectoratul Național de Patrulare solicită șoferilor să evite pe cât posibil deplasarea pe aceste drumuri și trasee, în special mașinile de mare tonaj.

Codul Galben de ninsori a intrat în vigoare şi după cum aţi observat la această oră ninge. Potrivit INP, la moment, pe toate traseele din țară transportul circulă fără dificultăți.

Circa 80 de autospeciale au fost scoase deja pe unele trasee pentru a împrăştia material antiderapant solid.

Poliţia recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic, iar în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile mașinii este redusă din cauza ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Vezi şi: Câteva puncte de trecere a frontierei şi-au sistat activitatea din cauza condiţiilor meteo

În astfel de condiţii, conducătorilor auto li se recomandă înainte de a porni la drum să-și echipeze automobilul cu un sac de nisip, lopată, plapumă, termos și ceai.

Timp de 24 de ore, pe teritoriul țării, s-au înregistrat 6 accidente rutiere în care nouă persoane au avut de suferit.

Inspectoratul Național de Patrulare menționează că, în cazul în care vă aflați într-o dificultate, sesizați cel mai apropiat echipaj de patrulare sau apelați la numărul de urgență 902.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/