(video) Noul Lamborghini Huracan EVO (facelift): Ce a evoluat în acest supercar

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Automobili Lamborghini prezintă noul Lamborghini Huracan EVO: o mașina superbă de ultimă generație şi cu un motor V10, bazată pe puterea și performanțele lui Huracan Performante și care încorporează sisteme de control dinamic şi aerodinamic de ultimă oră.

Chiar dacă are un nume nou, automobilul reprezintă de fapt versiunea facelift a modelului, lansată exact la mijlocul perioadei de existenţă a generaţiei curente. Să vedem deci ce aduce nou această EVOluţie.

Să vorbim mai întâi despre cea mai importantă parte a acestui supercar – „inima” sa. Aşadar, în faţa punţii spate este instalat un motor V10 natural aspirat, cu un volum de 5.2 litri, preluat de pe modelul Performante şi îmbunătățit pentru a produce un sunet mai emoțional și mai puternic. Agregatul are supape de admisie din titan și este conectat la un nou sistem uşor de evacuare a gazelor de eşapament.

Motorul produce 640 de CP la 8.000 rpm (numărul de rotaţii maxime 8.700) şi 600 Nm de cuplu la 6.500 de rpm. Cu o greutate uscată de 1.422 de kg (maximă permisă – 2.000 kg), supercarul prezintă un raport de greutate/putere de 2.22 CP/kg. Distribuţia greutăţii între punţi este realizată în proporţie de 43/57% (faţă/spate), iar distribuţia greutăţii maxime este de 950/1.100 kg.

Prin intermediul unui sistem de tracţiune integrală cu un ambreiaj umed multi-disc, controlat electronic în ce priveşte distribuţia de cuplu necesar între punţi, dar şi a unei cutii de viteze cu şapte trepte şi dublu ambreiaj (LDF), acceleraţia de pe loc şi până la 100 de km/h o poate realiza în 2.9 secunde, de la 0 la 200 de km/h în 9.0 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge trece de 325 de km/h. Distanţa necesară pentru a frâna de la 100 de km/h este de 31.9 metri.

Trebuie de menţionat aici că motorul este capabil să consume atât benzină cu cifră octanică 95, cât şi una 98 sau mai superioară.

O altă noutate introdusă pe Huracan EVO este un nou sistem de roţi directoare spate şi un sistem de vectorizare a cuplului care funcţionează pe toate cele patru roţi, ambele fiind controlate prin Lamborghini Dinamica Veicolo Integrata (LDVI): o unitate centrală de procesare (CPU) care controlează fiecare aspect al comportamentului dinamic al mașinii, integrând pe deplin toate sistemele și setările dinamice pentru a anticipa următoarea mișcare și nevoile șoferului, interpretând acest lucru într-o dinamică perfectă de conducere.

Lamborghini Piattaforma Inerziale (LPI), un set cuprinzător de acceleratori și senzori giroscopici plasați pe centrul de greutate al mașinii, a fost îmbunătățit până la versiunea 2.0. Cu o precizie îmbunătățită, acesta monitorizează în timp real atitudinea dinamică a vehiculului în ceea ce privește accelerațiile laterale, longitudinale și verticale, precum şi ratele de rotire sau a ruliului.

Suspensia magnetoreologică, modernizată şi aceasta la versiunea 2.0, adaptează instantaneu amortizarea după informaţiile oferite de LPI, iar un nou sistem avansat de control al tracțiunii, împreună cu sistemul de tracţiune integrală îmbunătăţit şi cel de vectorizare a cuplului, permite tracțiunii să fie direcționate chiar către o singură roată dacă este necesar.

Mecanismele de frânare la fel au devenit mai bune, având etriere monobloc din aluminiu cu câte şase pistoane pe puntea din faţă şi cu câte patru pistoane pe cea spate. Discurile sunt carbono-ceramice şi măsoară 380 x 38 mm (diametru x grosime) şi 356 x 32 mm respectiv. Jantele măsoară standard 20 de inci, iar anvelopele pot fi Pirelli P Zero sau P Zero Corsa de dimensiuni 245/30 R20 şi 305/30 R20.

Sistemul de direcție dinamică îmbunătățit Lamborghini Dynamic Steering (LDS), capabil să asigure o mai mare receptivitate în curbe în timp ce necesită unghiuri de direcție mai mici, este acum cuplat cu sistemul de direcție de pe roțile din spate pentru a asigura agilitate la viteză redusă, precum și o stabilitate maximă în curbele abordate cu mare viteză și la frânare în cele mai severe condiții.

Combinația unică dintre toate aceste sisteme este guvernată de LDVI pentru a crea o mașină super-agilă și responsabilă cu un nivel de control de neegalat. Prelucrând informaţiile în timp real, noul Huracan EVO recunoaște intențiile șoferului prin intermediul manipulării volanului, pedalelor de frână şi acceleraţie, treapta selectată a cutiei de viteze și modurile de rulare ce pot fi selectate prin controler-ului ANIMA: STRADA, SPORT sau CORSA.

Condițiile externe sunt determinate prin intermediul suspensiei active și a funcției de estimare/evaluare a nivelului de tracţiune pe care îl recunoaşte sistemul corespunzător. Toate aceste informații sunt analizate și procesate de LDVI, după care sunt transformate în comenzi precise pentru sistemele dinamice a vehiculului. O „logistică în avans” mai este implementată prin intermediul controler-ului dinamic, ceea ce înseamnă că mașina nu reacționează doar, ci prezice cea mai bună configurație de conducere pentru următorul moment.

În modul STRADA, Huracan este agil și capabil să ofere plăcere în condus, în timp ce în modul SPORT devine jucăuș, intuitiv și extrem de interesant. În regim CORSA, supercarul devine incredibil de agil, reactiv și captivant pentru cele mai extreme medii de condus, cum ar fi pistele pentru curse.

Cât priveşte designul exterior şi interior al maşinii, acesta a avut de suferit modificări, însă să ne oprim puţin la capitolul dimensiuni. Huracan EVO măsoară 4.520 x 2.236 (cu oglinzile laterale) x 1.165 x 2.620 mm în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament respectiv. Ecartamentul faţă măsoară 1.668 mm, iar cel spate 1.620 mm. Garda la sol este de doar 125/122 mm. Volumul portbagajului care se află sub capotă este de 100 de litri, iar cel al rezervorului pentru benzină – 83 de litri.

Designul distinctiv definește superioritatea aerodinamică și dinamica sporită de conducere a lui Huracan EVO. O nouă bară de protecţie frontală conferă mașinii o nouă personalitate, dar, mai important, asigură o eficiența aerodinamică prin intermediul unui splitter frontal cu aripă integrată. Prizele de aer mărite prezintă forma Ypsilon, care este inerentă ADN-ului designului Lamborghini.

Profilul lateral al modelului Huracan EVO este articulat dinamic, oferind referințe de proiectare a hexagonului Lamborghini în ferestre, noul design al roților și în jurul noilor prize de aer laterale. În partea din spate, Huracan EVO evocă cel mai distinct puterea și dinamismul care se află în interior.

Nouă este la fel capacul compartimentului propulsorului, bara de protecţie, difuzorul, dar şi terminaţiile eşapamentului care împreună cu spaţiul pentru plăcuţa de înmatriculare au urcat mai sus, mai aproape de motor. La capătul superior al caroseriei a mai fost modelat un spoiler integrat, cu fantă, care asigură un debit crescut de aer, afirmând în mod clar abilitățile aerodinamice ale mașinii.

Competența aerodinamică a lui Huracan EVO continuă sub caroserie, dedesubtul fiind conceput pentru a maximiza eficiența aerodinamică: noua formă a panourilor de acolo îmbunătățește forța de apăsare și eficiența aerodinamică de peste cinci ori faţă de automobilul precedent.

În habitaclu, marea noutate este un ecran tactil capacitiv de 8.4 inci, al sistemului multimedia, poziţionat pe consola centrală deasupra butonului de pornire a motorului, înlocuind astfel majoritatea butoanelor care creau un peisaj monoton. Monitorul pune acum conectivitatea la vârfurile degetelor conducătorului auto, suportând şi un sistem de control prin gesturi cu mai multe degete.

Gestionarea funcțiilor maşinii, inclusiv a scaunelor, a climatizării și a stării sistemului LDVI în timp real, pune de asemenea la dispoziția ocupanților din cabină posibilități de infotainment, cum ar fi aceeaşi interfaţă Apple CarPlay cu integrarea smartphone-urilor. Sistemul multimedia cu grafică în stilul Lamborghini mai încorporează navigație și servicii conectate, inclusiv un radio web și un player video. Interfața intuitivă poate recunoaşte şi comenzi vocale, iar şoferul poate vorbi cu Siri în mod direct.

Un sistem opţional de telemetrie cu două camere este de asemenea oferit prin intermediul ecranului tactil, permițând înregistrarea și analiza avansată a telemetriei. Este disponibil și un hard disk integrat de mare capacitate pentru stocarea fișierelor multimedia.

Noul Huracan EVO a fost prezentat în culoarea Arancio Xanto, o nouă nuanţă iconică aplicată în patru straturi. Noile jante Aesir de 20 de inci sunt acoperite cu anvelope Pirelli P Zero. În interior, supercarul poate fi o mașină de lux, prin aplicarea de Alcantara și piele, cu detalii Arancio Dryope care se potrivesc tonului corpului.

Noul aspect sportiv și elegant este completat de o serie de opțiuni bi-colore și de finisaje, precum și o opțiune extrem de sportivă din Alcantara. Materialele ușoare, cum ar fi cele compozite din carbon forjat și Lamborghini Carbon Skin, sunt disponibile la cerere și sunt evidențiate de noua funcție de iluminare ambientală personalizată.

Atât exteriorul, cât și interiorul lui Huracan EVO sunt proiectate pentru a maximiza posibilitățile de personalizare, cu mai multe opțiuni noi, cum ar fi o gamă largă de pachete Style cu elemente din negru lucios în combinaţie cu diverse culori pentru caroserie, precum și programul Ad Personam al companiei, prin care orice capriciu poate fi îndeplinit.

Puteţi să vă convingeţi singuri de asta, accesând configuratorul online care deja este accesibil (40 de culori pentru caroserie, patru modele de jante în patru culori, opt nuanţe pentru etriere, opt opţiuni de culori pentru interior şi multe altele).

Maşina poate fi deja comandată. Primele livrări vor începe din primăvara acestui an. Preţul de start începe de la 184.000 de euro.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...