(foto) Noul Volvo XC60 își arată tot mai mult formele în câteva imagini noi

Indiscutabil marea premieră Volvo de la Salonul Auto de la Geneva va fi noua generație Volvo XC60. Însă suedezii nu se grăbesc să ne arate mașina din prima ci ne țin în suspans cu câteva teasere.

Astfel de curând Volvo a făcut publice alte două imagini în care putem vedea atât formele noului model acoperite de o pânz ușor transparentă, cât și unul din blocurile optice față. Deja acum putem spune că noul XC60 va fi o clonă mai compactă a fratelui mai mare Volvo XC90.

Blocurile optice față vor fi practic identice cu cele de pe Volvo S90, V90 și XC90 și bineînțeles nu vor renunța la forma LED-urilor inspirată din Ciocanul lui Thor, personaj din metologia scandinavă. Spatele se va lăuda cu blocuri optice verticale, dotate la rândul lor cu LED-uri.

Deja cunoaștem că noul Volvo XC60 va fi mai spațios decât modelul pe care îl înlocuiește atât în interior cât și în portbagaj. Gama de motoare va utiliza în mare parte aceleași unități de propulsie cu patru cilindri ce sunt oferite pe S90/V90 și XC90.

Mai târziu pe parcursul acestui an, Volvo va prezenta și viitorul XC40, ccare va fi și cel mai mic crossover din gama suedezilor. Noul Volvo XC60 ar trebui să ajungă în Moldova în vara acestui an.

Mai multe despre noul Volvo XC60 aflați în data de 7 martie, atunci câ nd editorul șef Constantin Mihalachi va fi la Geneva și va relata din standul Volvo.

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.