(foto) Oficial: Conceptul VW Powerful Family SUV a fost numit VW Tharu şi va fi un model global

Distribuie:
  • 17
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

La sfârşitul lunii martie, Volkswagen a prezentat în China cinci SUV-uri, printre care noul Touareg şi VW Powerful Family SUV cu statut de concept. Astăzi aflăm în mod oficial că acesta din urmă a fost numit Tharu (de la combinaţia „toughness & ruggedness – duritate şi robusteţe)!

În afară de această denumire nu au fost dezvăluite alte informaţii, mai ales de ordin tehnic, şi nici imagini de la interior. Se ştie doar că va avea la bază platforma MQB pe care o foloseşte Skoda Karoq. De fapt, a mai preluat de la modelul făcut în Republica Cehă forma uşilor şi a aripilor, dar şi kitul de protecţie cu elemente din plastic. În rest au lucrat foarte bine designerii Volkswagen.

Partea frontală este una pronunţată, făcută în stilul SUV-ului Atlas/Teramont. Farurile şi stopurile sunt pe bază de LED-uri, corpurile oglinzilor retrovizoare sunt montate pe nişte picioruşe pe uşi, iar geamurile din preajma montanţilor posteriori sunt mai scurte.

În specificaţie chineză noul Volkswagen Tharu va fi făcut pe baza lui Skoda Karoq Long, care este mai lung cu 50 de mm decât modelul european. Dimensiunile preliminare sunt: circa 4.45 metri în lungime, 1.84 metri în lăţime, 1.63 în înălţime şi 2.68 metri e lungimea ampatamentului.

Gama de motoare pentru modelul local de asemenea ar putea fi împrumutată de la „ruda” sa: TSI de 1.2 sau 1.4 litri, cu 116 sau 150 de CP. Cutia de viteze – robotizată DSG cu şapte trepte. Tracţiunea ar putea fi doar pe puntea din faţă.

Fostul şef al mărcii Volkswagen Herbert Diess a declarat anterior că se va urmări producţia a cel puţin 400.000 de exemplare anual. Deocamdată în Europa Occidentală acesta nu va veni (poate chiar deloc), însă prima piaţă de desfacere va fi China, acolo unde în august 2018 va începe producţia modelului Tharu.

Mai târziu va începe să fie asamblat şi în alte ţări: modelul pentru piaţa nord-americană va fi produs în Mexic, pentru piaţa sud-americană în Argentina, iar pentru piaţa Europei de Est şi a ţărilor din CSI în Federaţia Rusă din 2020.

Poziţionarea în gama VW din punct de vedere a preţului şi a modelului va fi sub Tiguan.


Distribuie:
  • 17
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate