(foto) Paradox! Automobilul anului în Japonia nu este unul de producţie autohtonă

Distribuie:
  • 40
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Ediţia din acest an a concursului „Automobilul anului în Japonia”, organizat din anul 1980 şi până în prezent, s-a încheiat. Marele câştigător împreună cu alte nouă cele mai bune maşini au fost premiate în cadrul unui eveniment special.

Mare ne-a fost uimirea să aflăm că drept câştigător al acestei ediţii a fost desemnat un model de maşină care nu este construită în Japonia. Vorbim despre noul Volvo XC60 care a adunat 294 de puncte din partea juraţilor.

Motivul acordării premiului crossoverului suedez:

„Echilibrează elementele cum ar fi confortul, funcționalitatea, plăcerea de a conduce, necesare unui SUV contemporan, într-un corp ușor de administrat și accesibil din punct de vedere a dimensiunilor. Atât exteriorul cât şi interiorul este frumos, care fac simţită prezenţa designului scandinav și a calităţii superioare. În plus, echipamentele de siguranță ale Volvo sunt minunate, iar un alt plus important este posibilitatea de a-l avea într-o versiune plug-in hybrid”.

Rezultatele concursului JCOTY 2017-2018

1. Marele câştigător Volvo XC60 — 294 de puncte

2. BMW Seria 5 — 242 de puncte

3. Toyota Camry — 232 de puncte

4. Suzuki Swift — 210 puncte

5. Honda N-Box/N-Box Custom — 189 de puncte

6. Lexus LC — 115 puncte

7. Alfa Romeo Giulia — 89 de puncte

8. Mazda CX-5 — 83 de puncte

9. Citroen C3 — 35 de puncte

10. Volkswagen Tiguan — 11 puncte

Organizatorii concursului au mai acordat alte trei premii speciale. Cel mai inovațional automobil al Japoniei a fost desemnat Toyota Prius PHV, automobil cu cel mai emoţional design este coupeul Lexus LC, iar cel mai bun compact car este Honda N-Box.

Un premiu aparte l-a ridicat din nou Toyota pentru performanţa realizării a 10 milioane de maşini cu sisteme de propulsie hibridă.

După cum am menţionat, concursul „Automobilul anului în Japonia” se desfăşoară din anul 1980. În total cele mai bune maşini sunt alese de 60 de jurnalişti şi experţi. La concurs pot participa automobile care reprezintă companii prezente pe piaţa locală de ani buni şi care au fost vândute în cel puţin 500 de unităţi. Câştigătorul JCOTY din sezonul 2016-2017 a fost noul Subaru Impreza.


Distribuie:
  • 40
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...