(foto) Peste 2500 de abateri în trei zile. INP a sancţionat sute de şoferi şi cetăţeni

Distribuie:
  • 19
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Vineri, sâmbătă şi duminică, în zilele de 11-13 august curent, Inspectoratul Naţional de Patrulare a demarat în toată ţara mai multe acțiuni întru prevenirea încălcărilor de ordine publică și a accidentelor rutiere. Şoferii au fost informaţi despre riscurile la care se expun atunci când încalcă regulile de circulație, iar unii dintre aceştia au fost depistaţi în momente în care au încălcat legea.

FOTO: moldova24.info

Timp de trei zile, ofițerii de patrulare au documentat peste 2.500 de abateri contravenționale, dintre care 2.300 faţă de Regulamentul Circulaţiei Rutiere. De asemenea, INP a intervenit în urma a 300 de solicitări din partea cetățenilor.

Printre abaterile sus menţionate se numără:

  • condusul în stare de ebrietate – 105 şoferi;
  • încălcarea regimului de viteză – 665 şoferi;

Alții 181 cetățeni au comis diverse încălcări ale ordinii publice. Dintre aceştia 30 persoane au fost documentate pentru acțiuni ce încalcă normele morale și tulburare a ordinii publice. Pentru consumul de băuturi alcoolice și apariția în stare de ebrietate în locurile publice au fost documentați peste 50 de cetățeni.

De asemenea, în aceste trei zile s-au produs 32 de accidente rutiere soldate cu 50 de persoane traumatizate şi alte două care şi-au pierdut viaţa. Principalele cauze au fost depășirea limitei de viteză, starea de ebrietate la volan și depășirea neasigurată.


Distribuie:
  • 19
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate