(foto) Premieră europeană: Noua Toyota Corolla Touring Sports

Distribuie:
  • 66
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Alăturându-se noului hatchback care a fost arătat în martie la Geneva sub denumirea Auris, care a fost ulterior schimbată în Corolla, noua variantă numită Toyota Corolla Touring Sports îşi va face prima apariție publică la Salonul Auto de la Paris. Noua Corolla are un design dinamic care combină corpul sportiv, compact și dinamic al unui hatchback și cu luxul, rafinamentul şi versatilitatea unui break premium.

Creată și dezvoltată în Europa, caroseria de tip Touring Sports face din Corolla un model cheie pentru persoanele care caută practicabilitate și stil, fără compromisuri. Cu un nou sistem de propulsie hibrid cu motor de bază de 2.0 litri volum, care se alătură gamei de agregate tradiţionale, noua generaţie de modele Corolla marchează și debutul strategiei dual hybrid a Toyota.

Vezi şi: (video) Premieră mondială: Noua generaţie Toyota Corolla Hatchback

Noua Corolla Touring Sports a fost dezvoltată stilistic în Europa, la centrul de design recent deschis în Zaventem, Belgia. Datorită adoptării platformei TNGA, noul break nu mai este doar o simplă variantă extinsă a hatchback-ului, ci a devenit un model distinct, separat în sine. Automobilul are un ampatament care măsoară 2.700 mm și promite cel mai bun loc pentru picioarele pasagerilor de pe bancheta din spate.

Break-ul are un aspect rafinat, senzual și o linie de acoperiş elegantă, dar robustă. Acest profil sportiv este întărit de nişte aripi largi ale roților, marginile lor fiind înclinate pentru a permite poziționarea roților, astfel încât, în continuare, să sublinieze poziția mai largă a Corollei și centrul de greutate scăzut.

În spate, tema designului prezintă montanţii frumoşi sculptaţi, grupurile de stopuri full LED și o lunetă înclinată. Stilul barei de protecţie posterioară este făcut în limbajul Under Priority Catamaran şi este un ecou al celui folosit pentru bara frontală.

Exclusiv pentru segment, designul dinamic al Corolla Touring Sports este accentuat în continuare printr-o serie de patru scheme opționale de culori bi-ton, disponibile la lansare. Acestea combină culoarea caroseriei cu un finisaj de culoare neagră a acoperișului și a montanţilor superiori, precum și în partea din față a grilajului inferior.

Vezi şi: (video) Premieră în Japonia: Noua Toyota Corolla Sport, cu tracţiune integrală, costă puţin peste 20000 de euro

Noua Corolla Touring Sports dispune şi de un interior complet nou, conceput pentru a crea un spațiu larg, modern și coeziv, în care texturile, culorile și ornamentele noi se combină pentru a oferi cele mai înalte niveluri de calitate vizuală și tactilă.

O atenție deosebită a fost acordată acestei versiuni, care a fost adaptată în mod special pieței europene, oferind clienților cel mai înalt nivel de calitate senzorială.

Un avantaj cheie al versiunii GA-C al platformei TNGA este posibilitatea de a avea un punct inferior al scaunelor faţă, în zona şoldului, prin care se reduce centrul de greutate al vehiculului și se oferă o poziție de conducere mai angajată.

Noul Corolla Touring Sports mai beneficiază de avantajele unei distanțe de 928 mm între spătarele scaunelor faţă/spate pentru un spațiu amplu pentru pasagerii care călătoresc pe banchetă. Volumul portbagajului, fără scaune rabatate, măsoară 598 de litri şi încorporează numeroase soluţii pentru a fi practic și convenabil.

Vezi şi: Toyota renunță la Auris! Iată ce se va întâmpla cu modelul în viitor

Reflectând accentul continuu al mărcii asupra tehnologiei hibride, Corolla Touring Sports va fi oferit clienților europeni doar cu un motor convențional – un benzinar turbo de 1.2 litri cu 116 CP, alături de unităţi de propulsie hibride: cu motor de bază de 1.8 litri (total 122 CP) sau de 2.0 litri (total 180 de CP) şi baterii poziţionate sub scaunele spate. Motorizarea din urmă este o propunere unică în acest segment, deoarece nici o altă propulsie convențională nu poate oferi aceeași combinație de performanță și emisii scăzute.

Sistemul de propulsie hibrid îmbunătățit de 1.8 litri reprezintă o tehnologie EV silențioasă, intuitivă, receptivă și încărcată cu costuri reduse de proprietate. În timp ce va continua să recompenseze clienții cu toate beneficiile menţionate anterior, sistemul de 2.0 litri beneficiază pe deplin de confortul sporit, stabilitatea, manevrabilitatea și plăcerea de a conduce, inerente noii platforme Toyota New Global Architecture (TNGA) GA-C.

Noul Corolla dispune şi de un sistem de suspensie frontală MacPherson, de suspensie multilink în spate, de o nouă tehnologie a supapei de absorbție a șocurilor și, pentru prima dată, de disponibilitatea sistemului de suspensie variabilă adaptivă (AVS).

În dependenţă de nivele de echipare, noul break Corolla va pune la dispoziţie: în premieră un 3-D Driver’s meter, un head-up display premium, un sistem audio JBL GreenEdge Premium, sistem de încărcare fără fir a telefonului mobil sau sistemul multimedia Toyota Touch.

Mai multe detalii despre noua Toyota Corolla Touring Sports urmează să aflăm după prezentare. Staţi aproape!


Distribuie:
  • 66
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate