(foto) Premieră la Goodwood: Range Rover Sport facelift a primit un nou motor şi dotări suplimentare

Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Range Rover Sport facelift a fost actualizat de către producătorul britanic, drept pregătire pentru gama de modele a anului 2019. SUV-ul a primit un motor nou şi câteva sisteme electronice suplimentare.

Vezi neapărat: (video) Test Drive: Noul Range Rover Sport Facelift

Range Rover Sport a combinat întotdeauna rafinamentul și capacitatea unui SUV mare cu performanța unei mașini sportive. Cu această ultimă actualizare, concepută pentru a îmbunătăți experiența de conducere și confortul clientului, Range Rover Sport continuă să fie un SUV performant şi de lux.

Noul motor SDV6 twin-turbo de 3.0 litri şi cu 249 de CP vine să înlocuiască unitatea SD4 de 2.0 litri a modelului european, dezvoltând cu 9 CP şi 100 Nm mai mulţi (600). Surplusul de putere se traduce printr-o accelerare îmbunătățită și un sprint de la 0 la 100 de km/h în 7.9 secunde, cu 0.8 secunde mai repede decât se putea face cu maşina cu motor de 2.0 litri. Agregatul respectă cele mai noi standarde de emisii.

Clienţii din China au acum acces la funcţia Predictive Energy Optimisation (PEO), care nu a fost disponibilă anterior pe această piață. Cu ajutorul acesteia se utilizează informaţiile din sistemul de navigație pentru a planifica cel mai eficient itinerar din punct de vedere energetic.

Performanța dinamică și utilitatea zilnică a lui Range Rover Sport sunt asigurate prin introducerea sistemului Adaptive Cruise Control cu ​​funcţie Stop & Go în pachetul Drive Pro. Acest lucru permite vehiculului să mențină o distanță prestabilită față de mașina din față, să se oprească dacă se opreşte şi aceea, şi să pornescă din nou automat dacă staţionarea durează cel mult trei secunde.

Acest lucru este disponibil alături de sistemul adaptiv de control al vitezei de croazieră cu asistență pentru direcție, parte a noului pachet Driver Assist, care include toate dotările din pachetele Drive Pro şi Park Pro. Acest sistem ajută la menținerea vehiculului pe centrul benzii pe care rulează, prin aplicarea unor intervenții moderate de direcție, până la viteze de 180 de km/h, chiar dacă şoferul ţine volanul în mâini. Tehnologia utilizează marcajele de pe drumuri ori dacă acestea nu există – calea vehiculului din faţă. Schimbul benzii de rulare sau frânarea dezactivează automat sistemul.

Sistemul de frânare de urgență de la viteze mari este disponibil cu ambele forme ale Adaptive Cruise Control, reducându-se astfel riscul de coliziune prin aplicarea frânelor atunci când se detectează un obstacol în faţă.

De asemenea, pentru modelul din gama anului 2019 este disponibilă o nouă vopsea metalizată pentru caroserie – Loire Blue – care o înlocuieşte în paletă pe cea numită Kaikoura Stone.

Range Rover Sport facelift costă în Marea Britanie de la 64.084 de lire sterline. Land Rover va aduce modelul actualizat astăzi la Festivalul de Viteză de la Goodwood, acolo unde va sărbători cei 70 de ani de la apariţia companiei.


Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate