(video) Premieră mondială: Noul Lexus RC facelift – formele lui LC aduse într-un alt segment

Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Lexus a anunțat astăzi debutul coupeului sportiv de lux RC facelift! Prima apariţie publică la nivel mondial va avea loc la Salonul Auto de la Paris, în primele zile ale lui octombrie, în timp ce vânzările europene vor demara până la sfârşitul anului.

De la introducerea sa în 2014, modelul RC a jucat un rol major în promovarea angajamentului mărcii nipone de a oferi o calitate mai emoțională în experiența de conducere oferită de vehiculele sale, cu aspectul său sportiv și caracterul de conducere versatil.

Noul RC facelift își păstrează toate virtuțile modelului actual, dar le duce la un nivel mai ridicat prin adoptarea celei mai recente evoluții a limbajului de design al Lexus și a dinamicii de conducere ascuțite, inspirată de coupeul de lux, vârf de gamă a mărcii, LC.

Stilul exterior rămâne la fel de sportiv ca modelul actual, dar schimbările subtile ale detaliilor, inspirat de designul lui Lexus LC, îl îmbogățesc cu o nouă eleganță. În interiorul cabinei, totul, de la materialele de înaltă calitate până la dispunerea exactă a comenzilor și a gabaritelor, a fost creat pentru a maximiza plăcerea de a conduce.

S-au făcut îmbunătățiri şi la capitolul aerodinamică, anvelope și suspensie și există, de asemenea, îmbunătățiri ale răspunsului motorului și a direcţiei, toate reflectând filosofia de condus „mai clară și mai rafinată”, introdusă de LC. Noul RC facelift este mai stabil decât oricând într-o mare varietate de condiții de rulare. Acest lucru asigură un înalt nivel de încredere a șoferului și un comportament de calitate pe drum, ceea ce face ca acest coupe să fie un grand tourer ideal, fie că este dus pe un drum montan cu multe curbe, fie pur și simplu călătoreşte pe o autostradă deschisă.

Designerii Lexus au căutat să mențină proporțiile dinamice ale coupeului RC, adăugând în același timp un înalt nivel de eleganță la exterior. Cheia pentru a realiza acest lucru a fost adăugarea de elemente distinctive de design, cum ar fi un nou colț al barei de protecție care curge în jos de la faruri și un model de ochiuri pe plasa grilei radiatorului, care cuprinde forme ce se transformă treptat de sus în jos, creând un efect vizual interesant. Aranjamentul vertical al farurilor triple extra-LED și lămpile noi LED sub forma literei L adaugă maşinii un aspect mai distinctiv.

Nişte prize de aer au mai fost adăugate pe marginile barei de protecție posterioare, rezultând o stabilitate mai bună în manevre și un răspuns general îmbunătățit la condus. O poziție mai largă și centrul de greutate inferior reflectă capacitatea ridicată a mașinii de a menține aderența în diferite condiții de drum. Stopurile combinate găzduiesc acum lentile mai pronunțate, în formă de L, care reprezintă o nouă semnătură caracteristică a coupeurilor Lexus.

Noul Lexus RC facelift va putea fi vopsit în una din cele 11 culori diferite disponibile, inclusiv în noile nuanţe Flare Yellow și Sky Blue. Maşina în nivel de echipare F SPORT se va deosebi prin grila radiatorului care are o plasă cu structură diferită, caracteristică modelelor F SPORT, împreună cu multe alte elemente personalizate, de la exterior şi interior, care sunt exclusive acestui nivel de echipare special. Sunt incluse şi nişte jante din aliaj de 19 inci.

Un tratament similar unui periaj a fost aplicat pe panourile care conţin comenzi pentru sistemul audio şi cel de climatizare, generând un sentiment mai ridicat al calității, în timp ce plăcuțele pentru suportul genunchilor de pe ambele părți ale consolei centrale au fost făcute mai mari și ridicate mai sus, creând un sentiment mai mare de spațiu în partea din față a cabinei. Cotiera şoferului a fost remodelată puţin și are acum un model nou de cusătură la suprafață, prezentând atenția specialiștilor în detaliu.

Un nou ceas analogic, identic cu cel din LC, se află poziţionat la înălţime pe consola centrală, reprezentând o altă caracteristică de identificare a coupeurilor Lexus.

Noile opțiuni decorative, inclusiv inserţiile din aluminiu Naguri și metal periat, vor fi disponibile pentru RC F SPORT. În toate celelalte, clienții vor avea un total de cinci opțiuni de alegere. Noile culorile generaliste, folosite la interior pentru tapiţerie, includ Ochre, care este de asemenea prezent în LC, și Mustard, care cuprinde accente galbene subtile pe fundal negru. În total vor fi disponibile la alegere şapte combinaţii de culori, inclusiv cele rezervate pentru F SPORT.

Adoptând conceptul de condus care definește modelul LC, inginerii Lexus și-au propus să facă RC facelift distractiv de în acest sens, concentrându-și atenția asupra detaliilor, cum ar fi îmbunătățirea aerodinamicii automobilului și reglarea fină a sistemului de suspensie și sistemul de propulsie. Având o calitate mai înaltă şi mai stabilă a rulări, precum și caracteristici mai clare de manipulare, rivalul lui BMW Seria 4 Coupe este mai atletic și mai receptiv decât oricând.

Aerodinamica îmbunătățită, obținută cu detalii precum o nouă formă a aripioarelor în mulajele ferestrelor laterale și o conductă de aer din bara de protecţie spate, conferă automobilului o mai bună stabilitate în termeni de manevrabilitate.

Jantele noi de 19 inci, cu anvelope cu aderență mai ridicată, susțin un răspuns excelent al direcției. S-au mai introdus noi amortizoare, care asigură o forță de amortizare semnificativă din cauza vitezei reduse a cursei și au mai apărut bucșe de suspensie mai rigide. Noul RC facelift a fost supus unor teste complexe în condiţii de exploatare reală, iar inginerii care s-au ocupat de şasiu s-au ocupat de setările necesare pentru a îmbunătăți performanța și manevrabilitatea maşinii.

Mai aflăm că răspunsul accelerației de la benzinarul turbo de 2.0 litri a fost îmbunătățit pentru a oferi un sentiment mai direct al accelerației și o experiență de conducere mai plină de spirit. În gama de motorizări vor continua să existe unităţi hibride.

Amintim că noul Lexus RC facelift îşi va face debutul mondial la Salonul Auto Internaţional de la Paris.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate