(foto) Premieră: Noul BMW Seria 5 Li şi BMW i8 Protonic Frozen Yellow Edition

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Premiera mondială a noului BMW Seria 5 cu ampatament lung este una dintre atracţiile principale ale Salonului Auto de la Shanghai. Noul sedan business este succesorul actualului lider din segmentul premium al pieţei auto din China şi vine cu toate calităţile necesare pentru consolidarea acestui statut de lider.

De asemenea, va fi prima apariţie publică a celei mai noi ediţii speciale a automobilului sport hybrid plug-in BMW i8 – Protonic Frozen Yellow Edition.

În centrul atenţiei la standul mărcii BMW de la Auto Shanghai 2017 se află premiera mondială a noului BMW Seria 5 cu ampatament lung. Noul model este produs de BMW Brilliance Automotive Ltd. în exclusivitate pentru piaţa chineză la uzina Shenyang.

Datorită ampatamentului mai lung cu 133 de milimetri (3.108 mm), exteriorul sedanului business beneficiază de proporţii extinse cu eleganţă, care se combină armonios cu aspectul modern. Noul BMW Seria 5 cu ampatament lung este cu până la 130 de kilograme mai uşor decât predecesorul său şi se bucură de o aerodinamică îmbunătăţită.

Spaţiul generos la nivelul genunchilor, izolarea fonică optimizată şi seria de dotări cu echipamente inovatoare – precum scaunele de confort ajustabile electric, pachetul Ambient Air şi acoperişul de sticlă Sky Lounge Panorama – duc confortul de la bord la un nivel şi mai înalt pentru locurile din spate.

Pe lângă sistemul iDrive şi un sistem de control vocal ce a fost îmbunătăţit suplimentar, conceptul de afişare şi control cuprinde, de asemenea, un monitor touchscreen şi un sistem de comenzi prin gesturi.

Modelul va putea fi comandat iniţial cu propulsor de 2.0 litri, cu patru cilindri şi care produce 224 CP, alături de un agregat cu şase cilindri, de 3.0 litri volum şi care generează 340 de CP.

Vezi şi: (video) Test Drive: BMW Seria 5 G30 – Premieră

BMW i8 s-a transformat în cel mai bine vândut automobil sport hybrid plug-in din lume. Iar atractivitatea sa primeşte un nou imbold la Auto Shanghai 2017 prin prezentarea în premieră a variantei BMW i8 Protonic Frozen Yellow Edition.

Cea mai nouă ediţie specială se evidenţiază prin culoarea exclusivistă Protonic Frozen Yellow, jantele de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design nou şi notele distinctive de design interior.

Vezi şi: BMW aduce la Geneva i8 Protonic Frozen Black şi pregăteşte i8 Protonic Frozen Yellow Edition


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate