(foto) Premieră: Noul Skoda Karoq Sportline

Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Skoda a pregătit încă o premieră pentru Salonul Auto de la Paris din această toamnă. Aşa cum a procedat şi în cazul modelului Kodiaq Sportline, la doar câteva ore de la anunţul noului Karoq Scout ne prezintă şi noul Karoq Sportline!

Faţă de acelaşi Karoq Scout, modelul Sportline se deosebeşte prin mai multe caracteristici şi dotări specifice unei maşini sport, inclusiv cu o diferenţiere a designului exterior şi interior. De asemenea poate fi dotat exclusiv cu cel mai puternic motor pe benzină!

Noul Karoq Sportline se adaugă familiei de modele compusă deocamdată din Kodiaq Sportline şi Superb Sportline. Crossoverul a fost dotat cu noi bare de protecţie care îi oferă mai mult dinamism şi nişte jante din aliaj „Mytikas” de 18 inci, vopsite într-o culoare neagră.

Nişte geamuri fumurii, logouri specifice şi alte elemente finisate în aceeaşi culoare contrastantă ca şi jantele, completează lista celor enunţate anterior. Opţional se mai pun la dispoziţie nişte jante negre polişate „Vega” care măsoară 19 inci.

În habitaclu ies în evidenţă imediat nişte scaune cu profil sportiv, tapiţate cu un material textil cu trei straturi, permeabil la aer, numit Thermoflux, care oferă un plus de confort pasagerilor în special în timpul verii. Scaunele din față dispun de suport lombar, iar cele din spate sunt fixe. Toate au cusături contrastante.

Volanul multifuncțional sport, turtit în partea inferioară, este acoperit cu piele neagră perforată, cu cusături argintii. Pedalele cu elemente din oțel inoxidabil, plafonul şi montanţii de culoare neagră şi un LED package care include un sistem de iluminare ambientală completează interiorul sportiv.

Lista dotărilor mai este completată de un panou de bord digital configurabil (opţional) cu un o a cincea interfaţă specifică, care include turometrul şi vitezometrul pe centrul ecranului. Se adaugă un sistem multimedia cu suport al unui modul LTE şi a unui Wi-Fi hotspot, un sistem de încărcare wireless a telefoanelor mobile şi un sistem de apeluri de urgenţă.

Opţional se pune la dispoziţie un portbagaj acţionat electric, inclusiv printr-un senzor poziţionat sub bara de protecţie pentru deschidere cu o simplă mişcare a piciorului. Pentru portbagaj se oferă o podea variabilă care poate fi configurată în funcţie de nevoi, iar prin habitaclu o serie de spaţii suplimentare pentru depozitarea obiectelor şi mărunţişurilor, precum şi un suport pentru dispozitive multimedia.

Sub capotă, situaţia este următoarea: Karoq Sportline poate fi comandat cu unul dintre cele patru motoare puse la dispoziţie.

  • Un benzinar TSI de 1.5 litri (150 CP), cuplat la o cutie manuală cu şase trepte şi cu tracţiune faţă, ori opţional la un DSG cu şapte trepte şi în combinaţie cu o tracţiune integrală;
  • Un TDI de 2.0 litri (150 CP), cuplat la o cutie manuală cu şase trepte şi tracţiune faţă standard, ori opţional la un DSG cu şapte trepte şi în combinaţie cu o tracţiune integrală;
  • Un turbo diesel de 2.0 litri (190 de CP), cuplat doar la un DSG cu şapte trepte şi doar în combinaţie cu o tracţiune integrală;
  • Şi exclusiv pentru Karoq Sportline este un benzinar de 2.0 litri care produce 190 de CP (nu se anunţă, dar cel mai probabil vine cu DSG şi tracţiune integrală standard).

Apropo, dinamica rulării lui Karoq Sportline poate fi configurată printr-un sistem Driving Mode Selection, iar sistemul ESC a beneficiat de un regim de funcţionare în două moduri.

Preţul noului Skoda Karoq Sportline va fi anunţat mai târziu.

Vezi neapărat: (video) Test Drive: Skoda Karoq 1.5 TSI DSG


Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate