(foto) Range Rover Velar a ajuns în Moldova. Vezi cum arată maşina care va fi prezentată în acest weekend

Distribuie:
  • 55
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Nu a trecut nici jumătate de an de la prezentare şi iată că noul Range Rover Velar a ajuns şi în Moldova, mai devreme decât ne-am aşteptat.

Prezentat în premieră la începutul lunii martie a acestui an şi după aceasta la Salonul Auto de la Geneva, noul SUV britanic a reuşit să impresioneze publicul prin designul său şi dotările competitive pe care le are.

Un cititor al portalului nostru a surprins un exemplar al noului Range Rover Velar în terminalul vamal Leuşeni, pe sensul de intrare în ţară. Maşina are o culoare albă metalizată a caroseriei, care vine în contrast cu mai multe elemente de culoare neagră. Jantele măsoară 21 de inci.

Dacă sunteţi interesat de model sau doriţi să vedeţi noul Velar pe viu, să ştiti că veţi avea o astfel de oportunitate!

Importatorul local care îşi are showroom-ul pe bd. Dimitrie Cantemir 14 anunţă că sâmbătă, 1 iulie 2017, între orele 9:00 şi 16:00 va avea loc Ziua Uşilor Deschise cu ocazia prezentării locale a noului Range Rover Velar. Ulterior, maşina va putea fi admirată în showroom-ul de la Chişinău încă cel puţin o lună de zile.

Intrarea este liberă!

Vezi toate detaliile despre noul Velar: (foto/video) Premieră mondială: Range Rover Velar


Distribuie:
  • 55
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate