(foto) Skoda Kodiaq Coupe ar putea fi o bombă sexy

Noi randări cu viitorul Skoda Kodiaq Coupe au apărut în reţeaua globală. Unele au fost făcute de popularul studio de grafică auto X-Tomi Design, iar câteva de jurnaliştii germani de la Auto Bild. Un astfel de automobil ar putea să îl vedem în realitate în următorii doi ani.

Amintim că anterior s-au dezvăluit planurile companiei cehe pentru următorii ani, iar în unele planuri se prevede lansarea unui automobil din segmentul SAC (Sports Activity Coupe). Prima piaţă unde ar putea apărea o astfel de maşină ar fi China, însă într-un final Skoda o va scoate de acolo şi o va realiza la nivel global.

Vezi şi: (foto) Skoda a revenit la ideea de a lansa în Europa versiunea în caroserie coupe a noului Kodiaq

Fiindu-ne prezentat din mai multe unghiuri, maşina arată cu adevărat atrăgătoare şi sportivă. Unele forme au fost preluate de la conceptul Vision E care urmează a fi prezentat în această lună.

Cel mai probabil producţia de serie a lui Skoda Kodiaq Coupe va începe până în 2020, iar până atunci vom afla mai multe informaţii. Deocamdată marca nici nu a fost văzută să testeze vreun prototip al unui astfel de model.

Chiar şi aşa, se presupune că automobilul va fi construit pe baza platformei MQB, dar se va deosebi de modelul obişnuit Kodiaq nu doar prin forma caroseriei. Noutatea ar putea dispune de o suspensie complet refăcută, roţi mai mari, dar şi o gamă de propulsoare care vor oferi performanţe de top.

Vezi şi: (foto) Skoda a dezvăluit designul şi câteva informaţii tehnice ale noului Vision E Concept

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/