(foto/video) Conceptul MG E-Motion va costa în varianta de serie cel mult 40.000 de dolari

Marca britanică MG, care apariţine companiei chineze SAIC, a prezentat la Salonul Auto de la Shanghai conceptul electric E-Motion. Coupeul cu patru locuri pentru pasageri ar putea fi construit în serie către anul 2020.

Principalele caracteristici ale exteriorului acestei maşini sunt uşile care sunt asemănătoare cu nişte aripi, alături de multitudinea de elemente aerodinamice, printre care cel mai remarcat este difuzorul imens.

Totodată, blocurile optice au un fel de „capace” active, care se deschid atunci când lumina de întâlnire este comutată cu cea de drum, iar acoperiş este făcut aproape în totalitate din sticlă.

Scaunele din habitaclu sunt despărţite de un tunel central destul de înalt. Pasagerii de pe ambele rânduri vor avea acces la mai multe panouri tactile prin care vor putea controla sistemul multimedia, dar şi alte funcţii ale maşinii. Butoane tactile mai sunt instalate şi pe panourile interioare ale uşilor.

Încă un detaliu neobişnuit este volanul care vizual pare să aibă trei spiţe. De fapt acesta are doar una în partea inferioară.

Potrivit informaţiilor obţinute de Autocar, preţul de start al versiunii de serie a coupeului va fi sub 40.000 de dolari. MG va decide dacă îl va construi după ce va evalua reacţia publicului faţă de concept.

Caracteristicile tehnice ale lui MG E-Motion Concept nu au fost dezvăluite, însă s-a menţionat că unitatea de propulsie electrică poate asigura o acceleraţie până la 100 de km/h în cel mult patru secunde şi autonomia poate ajunge până la 500 de kilometri.

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.