(foto/video) Cu 32 de ani înainte de apariţia Tesla Model S, în URSS a fost creat VAZ-2801

Mulţi automobilişti din prezent dar şi oameni simpli sunt impresionaţi de produsul companiei Tesla Motors – sedanului Model S, care, cu ajutorul inginerilor şi a specialiştilor din marketing, a reuşit să facă o mini-revoluţie în întreaga industrie constructoare de maşini.

Trebuie să recunoaştem, fiecare producător îşi doreşte cel puţin un model electric în gama sa, iar cei care încă nu au unul, mai devreme sau mai târziu îl vor construi. Şi asta pentru a ţine pasul cu moda, tehnologiile şi direcţia în care se orientează consumatorii.

2016-tesla-model-s-update

Însă, revenind la articolul nostru, vrem să vă spunem că înainte de apariţia versiunii de serie a Tesla Model S, cu trei decenii anterior, VAZ a construit o ediţie limitată de maşini electrice, bazate pe modelul 2102.

Mai mult, primul maşină-prototip a fost construită încă mai devreme, în 1976. Electromobilul VAZ presupunea o construcţie cu ampatament lung, cu doar două uşi pentru şofer şi pasagerul din dreapta, şi cu panouri ondulate în locul geamurilor din spate.

O comisie de stat a URSS a adoptat proiectul în 1979 şi a permis intrarea acesteia pe linia de producţie. Timp de un an, între 1980 şi 1981 au fost asamblate doar 47 de exemplare, iar modelul a fost numit VAZ-2801.

Spre deosebire de prototipurile construite înainte de 1980, greutatea acumulatorilor din nichel şi zinc nu o mai suporta întreaga caroserie ci o bară specială din aluminiu. Pentru a avea acces la acumulatori şi pentru deservire, în locul uşii spate din dreapta a fost instalată o trapă.

O altă cale de acces spre partea tehnică a maşinii exista deasupra barei de protecţie frontale. Apropo, barele de protecţie au fost preluate de la modelul VAZ-21011.

VAZ 2801_05

Un număr necunoscut de maşini au rămas la uzina din Toliatti, acolo unde au fost folosite pentru a transporta poşta şi alte materiale de pe teritoriul întreprinderii. Două exemplare vopsite într-o culoare albastră au fost folosite între 1983 şi 1984 la un combinat auto de la Moscova.

În rest, toate maşinile electrice au fost trimise în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Câteva maşini au fost folosite la uzina de reparaţii a televizoarelor „Garant” din oraşul Zaporojie, alte exemplare au fost observate în Kiev şi Crimeea.

VAZ 2801_06

Referitor la partea tehnică a maşinii, este de menţionat că tot setul de acumulatori cântărea 380 de kilograme. Aceştia alimentau un motor electric cu 35 CP instalat sub capotă.

Autonomia de drum constituia circa 130 de km, un indicator bun potrivit tendinţelor actuale. Totodată, viteza maximă pe care o putea dezvolta era de 87 de km/h, asta chiar dacă în portbagaj se puteau transporta până la 320 de kilograme de mărfuri.

VAZ 2801_03

Construcţia lui VAZ-2801 era una foarte simplă, însă experienţa acumulată în urma exploatării a arătat atunci că utilizarea unor maşini electrice este iraţională. Şi asta deoarece maşina avea o autonomie mică de drum, nu erau destul staţii de reîncărcare, acumulatorii erau grei, dar şi costul construcţiei era ridicat.

Proiectul care prevedea lansarea unor astfel de maşini într-o producţie masivă de serie a fost oprit, dar AutoVAZ a continuat cercetările în domeniu şi pe parcursul următorilor ani a mai construit câteva prototipuri interesante.

Citeşte şi: Top 10 automobile ruseşti de care nu aţi auzit sau nu le-aţi văzut niciodată (foto)

VAZ 2801_04

Poate vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu acele 47 de exemplare 2801? Unele au devenit istorie, însă câteva s-au mai păstrat până în prezent, ce-i drept doar caroseriile acestora. Echipamentele electrice învechite au fost scoase şi în locul acestora au fost instalate motoare obişnuite, cu carburatoare. Unele maşini mai pot fi văzute pe drumurile din ţara vecină, Ucraina.

VAZ 2801_14

VAZ 2801_01

VAZ 2801_02

VAZ 2801_13

VAZ 2801_07

Sursa: drive.ru

Articole relaționate

3 Responses

  1. 16.05.2016

    […] Citeşte continuarea articolului şi află ce caracteristici tehnice avea maşina, pe AutoBlog.MD […]

  2. 21.06.2016

    […] Vezi şi: (foto/video) Cu 32 de ani înainte de apariţia Tesla Model S, în URSS a fost creat VAZ-2801 […]

  3. 21.06.2016

    […] Vezi şi: (foto/video) Cu 32 de ani înainte de apariţia Tesla Model S, în URSS a fost creat VAZ-2801 […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.