(foto/video) GENEVA 2016: Premieră mondială – Mercedes-Benz C-Class Cabriolet

Compania Mercedes-Benz, în cadrul unui eveniment special, a prezentat noua generaţie a modelului C-Class Cabriolet. Modelul a primit un acoperiş moale, care se poate deschide şi închide timp de 20 de secunde, şi acest lucru este posibil de făcut până la o viteză de 50 de km/h. Elementul rabatat într-un compartiment special va micşora volumul portbagajului de la 360 la 285 de litri.

În versiunea de bază, culoarea acoperişului va fi neagră, iar opţional elementul moale va fi confecţionat din mai multe straturi de materiale care vor mări izolarea fonică. Alte culori disponibile pentru acoperiş vor fi: maro închis, albastru închis, roşu închis şi o nuanţă specială neagră.

Şi la interior, clienţii pot opta pentru una din cele 13 tipuri de tapiţerii, trei variante de decor al acoperişului pe interior, dar şi pentru inserţii din cabon, lemn, aluminiu sau fibră de sticlă. Mai mult, scaunele spate pot fi rabatate în proporţie de 50:50.

Mercedes-Benz C-Class Cabriolet este dotat cu sistemul AirCap şi AirScarf. Prima reprezintă o creastă care se ridică la marginea parbrizului, iar a doua reprezintă un „fular” care apare după tetierele scaunelor spate, oferind o protecţie contra vântului.

Trebuie de menţionat că sistemul de climatizare recunoaşte deplasarea maşinii fără acoperiş şi se reglează automat. De exemplu, pot fi încălzite mânile şoferului de pe volan cu un curent de aer cald, la fel şi zona gâtului.

Comparativ cu Sedanul C-Class, garda la sol al noului model a scăzut cu 15 milimetri. Printre dotările disponibile se pot număra: suspensie pneumatică cu amortizoare reglate electronic şi cu cinci regimuri de lucru, faruri cu LED-uri, sistem audio Burmester, camere video la 360 de grade, cruise control adaptiv cu sistem anti coliziune şi pachetul sport AMG Line care include jante de 18 inci.

Gama de motoare este compusă din opt unităţi, fiecare lucrând în pereche cu o cutie de viteze automată cu nouă rapoarte. Linia de benzinare începe cu modificaţia C 180 (1.6 litri/156 CP) şi se încheie cu versiunea Mercedes-AMG C43 4MATIC, cu tracţiune integrală şi un V6 de 3.0 litri (367 CP). Sunt disponibile şi două agregate diesel, ambele având un volum de 2.2 litri (170 şi 204 CP).

Screenshot_26

Cea mai lentă versiune este C 180. De la 0-100 km/h aceasta accelerează timp de 8.9 secunde. Deocamdată cea mai rapidă modificaţie este C43, pentru că modelul „fierbinte” C63 AMG va fi prezentat mai târziu.

Vânzările noului automobil vor începe chiar în această vară.

Citeşte şi: Premieră Mondială: Noul Mercedes-Benz E-Class a fost prezentat oficial (video)

 

GALERIE FOTO:

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.