(foto/video) Los Angeles 2016: Premieră mondială – Noua generaţie Mazda CX-5

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mazda Motor Corporation a prezentat la rândul său în cadrul Salonului Auto de la Los-Angeles noua şi cea de-a doua generaţie a crossoverului CX-5.

Designul noului crossover CX-5 din gama de modele a anului 2017 este făcut în stilul tradiţional al brandului japonez „KODO – sufletul mişcării”. Totodată, în momentul prezentării, mulţi experţi şi oaspeţi au afirmat că văd în noua maşină o Mazda CX-9 dar mai compactă.

Automobilul are acum o nouă grilă a radiatorului, mai lată, noi bare de protecţie, noi blocuri optice, noi jante şi mai multe elemente cromate. Reprezentanţii Mazda au menţionat că pentru noul lor model este disponibilă acum o culoare exclusivă pentru caroserie numită Soul Red Crystal.

Dimensiunile noii generaţii Mazda CX-5 nu se deosebesc prea mult de cele ale predecesorului său: lungime – 4.545 m, lăţime – 1.840 mm şi înălţime – 1.690 mm. Ampatamentul măsoară 2.700 de milimetri, iar volumul portbagajului este egal cu 505 litri.

În habitaclul noului CX-5 poate fi găsit un sistem infotainment modern, inserţii din crom, sistem de climatizare în mai multe zone şi per ansamblu materiale mai calitative.

În dependenţă de piaţa de desfacere, Mazda CX-5 2017 va fi disponibilă cu motoarele deja existente cu patru cilindri: Este vorba despre: benzinarele 2.0 Skyactiv-G şi 2.5 Skyactiv-G, cu 160 şi 192 CP respectiv, dar şi dieselul 2.2 Skyactiv-D.

new-mazda-cx-5-2017_35

Transmisia poate fi manuală cu şase trepte sau automată cu acelaşi număr de rapoarte. La comandă este disponibil şi un sistem de tracţiune integrală numit i-Active.

„Sistemul de tracţiune integrală i-Activ foloseste un ulei sintetic, menținând o vâscozitate scăzută chiar și la temperaturi extrem de mici, reducând astfel pierderile de energie în timpul funcționării. Cu ajutorul noului rulment în arborele cardanic și a diferențialului spate de asemenea se reduc pierderile de energie”, s-a menţionat în comunicatul Mazda.

Evident, noul model Mazda nu poate să rămână neechipat cu sistemul G-Vectoring Control (GVC), care asigură distribuţia corectă a momentului de rotaţie către roţi, fapt care permite îmbunătăţirea considerabilă a manevrabilităţii automobilului.

new-mazda-cx-5-2017_29

Printre alte dotări se numără un pachet i-ActiveSense, care include un radar pentru cruise control, sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie, head-up display şi alţi asistenţi electronici. Şoferul va putea folosi un sistem multimedia MZD Connect cu navigaţie şi un sistem audio Bose cu 10 difuzoare.

Primii care vor putea cumpăra această maşină vor fi japonezii şi o vor putea face în februarie 2017. În Moldova mașina va ajunge în vara anului viitor!

Imagini de la standul Mazda: (Mai jos imagini oficiale)

Galerie foto oficială:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate