(foto/video) Premieră de la Nissan: Pathfinder facelift a fost prezentat în SUA

Nissan a prezentat oficial versiunea actualizat a tot-terenului Pathfinder, din start pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Japonezii au lucrat la designul maşinii, i-au adăugat mai multe dotări şi i-au modificat complet unitatea de propulsie.

Ulterior noutatea va ajunge şi în alte colţuri ale lumii.

Noul Pathfinder are un design în conformitate cu ultimele tendinţe stilistice adoptate de Nissan în întreaga gamă de maşini. Automobilului i-au fost schimbate blocurile optice, barele de protecţie, corpurile oglinzilor retrovizoare care acum au integrate semnalizatoare de direcţie.

Toate modificările la exterior au îmbunătăţit un pic coeficientul aerodinamic, de la 0.34 la 0.326.

Paleta de culori în care poate fi vopsită maşina include două nuanţe noi: Sandstone şi Caspian Blue (cele din imagini).

Schimbările în habitaclu sunt doar la capitolul dotări. Astfel, versiunea de bază a Pahtfinder va include un sistem multimedia cu ecran tactil de 7 inci, un port USB adiţional, microfon şi un panou de bord modificat.

Versiunile de echipare mai scumpe vin cu un ecran multimedia de 8 inci, amplasat în mijlocul consolei centrale, alături de alte două monitoare integrate în tetiere.

Evident, nu s-a evitat instalarea unor asistenţi electronici pentru şofer şi sisteme de siguranţă. Printre acestea se includ: sistem de frânare de urgenţă, camere de supraveghere video la 360 de grade, cruise-control intelectual şi multe altele.

Cea mai importantă modificare vine sub capotă. Motorul V6 de 3.5 litri volum a fost modificat semnificativ şi a primit un sistem de injecţie directă. Puterea propulsorului a crescut până la 284 de cai şi 351 Nm de cuplu, un surplus cu 24 CP şi 26 Nm faţă de modelul pre-facelift.

Nissan spune că acum SUV-ul poate tracta o remorcă care cântăreşte până la 2.7 tone, cu 450 de kg mai mult decât se putea anterior.

Totodată, a fost modificată suspensia, care a influenţat pozitiv asupra stabilităţii automobilului, iar nivelul vibraţiilor a fost redus considerabil în habitaclu.

Nissan Pathfinder facelift va ajunge în saloanele dealerilor spre sfârşitul acestui an. Deocamdată nu se cunosc preţurile, nici când va ajunge pe continentul european.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/