(foto/video) SEMA 2016: Lexus prezintă primul program de tuning pentru noul LC 500

Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Lexus şi-a unit eforturile cu atelierele de tuning Gordon Ting şi Beyond Marketing pentru a construi un coupe LC 500 mai frumos.

Automobilul prezentat la festivalul de tuning SEMA poate fi desemnat drept primul Lexus LC 500 care a fost tunat. Chiar dacă modelul de serie încă nici nu a intrat pe linia de producţie, lucrările asupra acestui proiect s-au început acum 12 luni în urmă, având la bază un prototip.

Schimbările pot părea nesemnificative, însă kitul exterior aerodinamic agresiv este inspirat din lumea maşinilor de curse. Sportcarul a primit nişte praguri foarte largi, alături de un difuzor şi splitter care ies în afara maşinii cu câţiva centimetri.

Jantele maşinii de la HRE măsoară 20 de inci, sunt „încălţate” în pneuri Pirelli P Zero Nero şi ascund în spate mecanisme de frânare Brembo.

Chiar dacă nu s-a putut vedea mai bine ce se ascunde la interior, Lexus ne dezvăluie că acolo au fost instalate scaune sport Sparco din carbon şi o cuşcă de protecţie.

Sub capotă s-au făcut cele mai esenţiale schimbări. Puterea motorului V8 natural aspirat a fost mărită de la 471 la 525 CP. Asta datorită volumului agregatului care a crescut de la 5.0 la 5.6 litri.

Compania care s-a ocupat de inima acestei maşini Club DSPORT menţionează că aceşti 525 de cai putere nu sunt o limită şi că pot stoarce peste 942 CP.

Vezi mai multe despre modelul original: Premieră mondială: Noul sportcar Lexus LC 500 (foto/video)

lexus-lc-500-tuning-sema_0

lexus-lc-500-tuning-sema_1

lexus-lc-500-tuning-sema_2

lexus-lc-500-tuning-sema_3

lexus-lc-500-tuning-sema_4

lexus-lc-500-tuning-sema_5

lexus-lc-500-tuning-sema_6

lexus-lc-500-tuning-sema_7

lexus-lc-500-tuning-sema_8

lexus-lc-500-tuning-sema_9


Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate