(foto/video) Vezi cât de bine îi stă lui Skoda Superb SportLine în culoarea Dragon Skin

Compania cehă Skoda Auto a publicat o galerie extinsă de imagini cu un exemplar al modelului care este vârf de gamă, o Skoda Superb SportLine vopsită în culoarea exclusivă Dragon Skin (Pielea dragonului).

Clienţii care vor dori să opteze pentru o asemenea culoare trebuie să ştie că aceasta este disponibilă doar cu versiunea sportivă a maşinii – SportLine.

Totodată, trebuie să menţionăm că Skoda Superb este singurul model din gamă pentru care este disponibil pachetul SportLine. Însă, după cum s-a anunţat anterior, la Salonul Auto de la Geneva, ediţia din acest an, cei de la Skoda planifică să ne arate Kodiaq SportLine.

Vezi şi: Skoda Kodiaq Sportline este programat pentru debut la Salonul Auto de la Geneva

Modelul sport Skoda Superb SportLine nu este un automobil deloc ieftin. Preţul de start în Germania este de 35.050 euro pentru versiunea de bază, dotată cu un motor TSI de 1.4 litri.

Dacă se va opta pentru maşina cu cea mai puternică “inimă”, care produce 280 de CP dintr-un TSI de 2.0 litri şi care vine împreună cu o transmisie DSG cu şase trepte, dar şi o tracţiune integrală, din buzunar vor trebui scoşi minim 44.850 de euro.

În galeria de imagini pe care vă recomandăm să o admiraţi mai jos, sedanul este vopsit în culoarea exclusivă Dragon Skin. Aceasta costă, potrivit informaţiilor oficiale, nu mai puţin de 850 de euro. Plus la aceasta, automobilul mai are şi un acoperiş panoramic care mai adaugă la suma totală alţi 1.090 euro.

Pentru Superb SportLine mai există câteva dotări opţionale care îi pot ridica costul la 55.000 de euro. Varianta Combi evident va costa şi mai mult.

Skoda Superb SportLine se deosebeşte de modelul standard printr-un aspect mai agresiv şi mai sportiv. Dotat cu cel mai puternic motor disponibil, acceleraţia până la 100 de km/h o face în 5.8 secunde, iar viteza maximă este limitată la 250 km/h.

Printre dotările lui Superb SportLine se numără scaune noi tapiţate cu piele şi cu nişte cusături de culoare argintie, inserţii decorative asemănătoare cu fibra de carbon şi pe care este prezent logoul SportLine, volan sport cu trei spiţe şi îmbrăcat în piele perforată, praguri decorative, inserţii din metal pe pedale, covoraşe textile cu cusături argintii, lumină ambientală în habitaclu, sistem de monitorizare a zonelor moarte, senzori de parcare în partea frontală şi posterioară, sistem de control intelectual a luminilor Smart Light Assist, cruise control adaptiv şi asistent la deplasarea pe bandă.

Nu în ultimul rând trebuie să vă spunem că potrivit unor informaţii neoficiale, Skoda ar pregăti varianta Superb RS. Dacă un asemenea automobil va primi undă verde de producţie, sub capotă ar putea fi instalat un propulsor modernizat care va produce peste 300 de cai putere.

https://youtu.be/5m1BCn_mu9o

Galerie foto:

Sursă: Motor1

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/