Frontiera moldo-română va putea fi trecută mult mai repede. Se va implementa controlul comun

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La frontiera dintre Republica Moldova și România ar putea fi instituite în viitorul apropiat controale comune în punctele de trecere existente. Astfel, persoanele, mijloacele de transport şi mărfurile vor fi verificate în acelaşi timp de ambele instituţii vamale.

O decizie de a negocia această idee cu autorităţile competente ale României a fost aprobată ieri de Guvernul de la Chişinpu.

FOTO: independent.md

Serviciu Vamal, într-un comunicat de presă emis în acest sens, menţionează că un astfel de acord va contribui la dezvoltarea, îmbunătăţirea şi consolidarea relaţiilor de cooperare între autorităţile cu atribuţii la frontieră ale celor două state, în domeniul gestionării integrate a frontierei comune.

De asemenea, aprobarea acestui acord va duce la implementarea unor controale cu opriri unice, în scopul accelerării şi facilitării traversării frontierei comune.

Vezi şi: Se vor înăspri controalele la frontierele României. Călătorilor li se recomandă planificarea timpului

O astfel de înţelegere dintre Republica Moldova şi România urmează a fi încheiată pentru o perioada nedeterminată şi va intra în vigoare în termen de 30 zile, din data notificării oficiale pe cale diplomatică.

Vezi şi: Veste bună pentru şoferi şi călători: Va fi deschis primul punct comun de control vamal


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.