(galerie foto) Maşină exclusivă! Primul din cele şase Ferrari Sergio se vinde

Distribuie:
  • 13
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Portalul James Edition, cel care adună într-un singur loc anunţuri de vânzare a celor mai exotice automobile, lansate de showroom-uri din mai multe ţări ale lumii, face publică de această dată o ofertă de-a dreptul unică.

În atenţia colecţionarilor sau pur şi simplu a oamenilor care au bani de cheltuit se propune primul exemplar din cele şase construite vreodată – modelul rar Ferrari Sergio.

Prezentat oficial în anul 2015 la Salonul Auto de la Geneva, acum pentru acest automobil se cer 4.3 milioane de euro. Din informaţii neoficiale, preţul maşinii noi era de 2.5 milioane de euro.

Vezi şi: (foto) În Germania se vinde unul din cele trei Koenigsegg Agera Final „One of 1” care există pe lume

Acest exemplar Sergio se află în prezent în Olanda şi are doar 118 kilometri parcurşi. Este şi primul automobil dintr-o ediţie limitată, însă care a fost livrat proprietarului mai târziu decât altele şi anterior s-a deplasat doar prin Elveţia.

Vezi şi: (foto) Se vinde! I-am aflat preţul care se comunică doar la solicitare

Compania Ferrari însăşi a ales viitorii deţinători ai acestei maşini printre cei mai devotaţi clienţi. Primul proprietar al lui Ferrari Sergio a fost un emir din Arabia Saudită, care şi-a primit supercarul în timpul premierei sale în Abu Dhabi.

Ferrari a pregătit această maşină împreună cu atelierul Pininfarina, în memoria lui Sergio Pininfarina, la bază fiind un Ferrari 458 Speciale.

Vezi şi: (foto) E nou şi frumos. Se caută un stăpân pentru ultimul Rolls-Royce Phantom VII Drophead Coupe

„Sub capotă” se ascunde un V8 natural aspirat de 4.5 litri, care produce 605 CP şi este cuplat la o cutie de viteze robotizată cu şapte rapoarte. Acceleraţia de la 0-100 de km/h o face în aproximativ 3.0 secunde, iar viteza maximă este egală cu 330 de km/h.


Distribuie:
  • 13
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate