Gata cu frumuseţile la maşină. Primeşti amendă dacă îţi instalezi ilegal lămpi cu xenon

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat o iniţiativă legislativă care prevede că deținătorii de automobile vor fi amendaţi dacă vor utiliza lămpi ce nu corespund modelului prevăzut prin construcţie.

Astfel, amenda constituie 3 puncte de penalizare și de la 20 la 25 de unităţi convenţionale (1 u.c.= 50 lei).

FOTO: autonapoca.ro

FOTO: autonapoca.ro

„În ultima perioadă blocurile optice cu xenon au dobândit o mare popularitate printre conducătorii auto. Funcţionarea acestui tip de blocuri optice presupune un şir de condiţii speciale ce vizează distribuirea fluxului de lumină, ceea ce nu se respectă în cazul în care conducătorii auto montează în mod independent blocuri optice cu xenon la autovehicule care nu prevăd acest tip de iluminare în construcţia acestora. În rezultatul montării ilegale a acestora, exploatarea respectivelor mijloace de transport pune în pericol securitatea la trafic”, își motivează autorii inițiativa.

Menționăm că utilizarea unui tip de iluminare ce nu corespunde construcţiei autovehiculului încalcă normele privind siguranţa traficului rutier şi reprezintă una din cauzele producerii a accidentelor rutiere pe timp de noapte, deoarece fluxul de lumină limitează vizibilitatea altor conducători auto.

Prezenta lege va intra în vigoare în termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Sursă: Realitatea


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate