Gata cu „vânătoarea” şoferilor! România este pe cale să spună STOP radarelor ascunse

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Radarele montate în maşini neinscripționate sunt tot mai aproape să devină istorie în România. O nouă lege care a trecut de Camera Deputaţilor acum câteva ore şi care va ajunge la şeful statului de peste Prut pentru promulgare, îi va obliga pe poliţişti să folosească aparatele de măsurat viteza doar în maşini inscripţionate şi doar la vedere, dar nu ascunse în curbe, tufişuri sau după diferite obstacole.

FOTO: cars.ro

Proiectul de lege care a fost modificat după ce mai multe prevederi au fost declarate neconstituționale a devenit lege după ce a primit 186 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”.

Astfel, ca urmare a votului aleşilor poporului, se va interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice. Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere Române. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de aceste autovehicule.

Se va mai interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive de către poliţişti care nu poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile. Acest lucru este valabil şi pentru poliţiştii de frontieră.

Vezi şi: (video) Ministrul MAI Alexandru Jizdan, despre poliţiştii cu burtă şi cei care stau în tufari cu radare

FOTO simbol: stripovi.com

Vezi şi: Util de ştiut. Cum şi cu ce în Republica Moldova poliţiştii măsoară viteza maşinilor

Mai mult, o altă modificare prevede că procesul de constatare a contravenţiilor va putea fi făcut doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie. De asemenea, a fost eliminată şi prevederea potrivit căreia pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

Legea adoptată pune bazele pe prevenţie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că şoferul încetineşte şi devine prudent. Statisticile demonstrează că acolo unde au fost montate machete ale maşinilor de poliţie, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simțitor.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate