Greutăţile îi apropie? Daimler AG şi BMW Group s-ar gândi la un parteneriat tehnologic

Distribuie:
  • 37
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Daimler AG şi BMW Group s-ar gândi să-şi unească forțele în ceea ce privește fabricarea componentelor principale pentru automobile, o mișcare care ar lega mai mult decât oricând rivalii tradiționali care produc maşini premium și acest parteneriat ar reflecta schimbările fundamentale ale industriei.

FOTO: kenphan.info

Producătorii germani explorează opțiuni cum ar fi partajarea platformelor vehiculelor, bateriilor și a tehnologiilor de conducere autonomă, au declarat pentru Bloomberg surse implicate în acest proces, dar care şi-au dorit păstrarea anonimatului. Colaborarea s-ar limita la tehnologia care nu este brand-specifică, dar deliberările sunt în stadii incipiente şi momentul oricăror decizii este neclar. Daimler și BMW au refuzat să comenteze deocamdată aceste informaţii.

Sub presiunea de a investi în maşini cu autopilot sau autovehicule electrice, constructorii germani de automobile îi ajung din ce în ce mai mult pe unii concurenţi în efortul de a reduce costurile. De exemplu, Volkswagen AG se află în negocieri cu Ford Motor Co. pentru a coopera la capitolul vehicule utilitare și vehicule cu potenţial autonom. Astfel de parteneriate sunt, de asemenea, o modalitate de a deveni mai agil în cursa de a domina serviciile digitale, pentru a ţine piept în faţa unor giganţi tehnologici cum este acelaşi Alphabet Inc.

Starea încordată este evidentă, iar părintele Mercedes-Benz, Daimler, și BMW, şi-au redus ambele target-uri de profit în acest an, blamând tensiunile comerciale, precum și creșterea investițiilor în dezvoltare. Daimler planifică să aibă o suită de 10 vehicule electrice în următorii patru ani, în timp ce BMW a anunțat că va oferi 12 modele cu baterii până în 2025.

FOTO: bloomberg.com

Împreunarea forțelor asupra tehnologiei auto va accentua în mod semnificativ eforturile de cooperare existente ale Daimler și BMW. Producătorii germani lucrează deja la achiziționarea de componente și au cumpărat compania HERE Technologies pentru 2.5 miliarde de euro în 2015 împreună cu Audi. Mai nou, perechea a fost de acord să combine propriile platforme de partajare a autoturismelor (car sharing) Car2Go și DriveNow – o afacere care a primit aprobare de reglementare în Statele Unite miercuri, 19 decembrie.

Fuziunea operațiunilor de mobilitate include planuri de adăugare a altor servicii și a sporit perspectivele pentru mai multe inițiative, potrivit surselor. Relațiile s-au topit anul trecut, după ce s-a afirmat că producătorii de automobile din Germania au încălcat potențial regulile de cartel în Europa.

Având în vedere caracterul complex al ciclurilor de produse și tehnologie, eventualul câștig al unui parteneriat ar putea dura ani înainte de a fi realizat. Construirea de autoturisme noi poate implica planificare de cel puţin 10 ani, ceea ce face dificilă cooperarea. În 2013, General Motors Co. și-a vândut cota parte la PSA Group după ce nu a reușit să găsească economii prin cumpărarea în comun și dezvoltarea de produse, în timp ce o alianță dintre Volkswagen și Suzuki Motor Corp s-a desprins în 2016.

BMW lucrează în prezent cu Toyota Motor Corp. pentru a face împreună mașinile sport Z4 și Supra, precum și pentru a efectua cercetări privind autovehiculele pe bază de hidrogen. În același timp, Daimler are o participație transversală cu Renault SA și Nissan Motor Co., care implică partajarea de motoare și producție comună de autovehicule.


Distribuie:
  • 37
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate