Imagini spion: Noua generaţie KIA K900/Quoris va avea cel mai neobişnuit volan

Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Noua generaţie KIA Quoris, cunoscută în America de Nord sub numele KIA K900, a fost fotografiată la teste într-o zonă pustie din California. Chiar dacă actualul model nu se bucură de o popularitate aşa cum şi-ar fi dorit KIA, sud-coreenii încearcă să-i ofere o a doua şansă.

Din informaţii preliminare aflăm că silueta automobilului de lux va fi făcută în stilul noului KIA Stinger, în timp ce blocurile optice cu LED-uri, stopurile, capota şi barele de protecţie vor fi absolut noi, cu un design nemaivăzut până acum pe vreun model KIA. La baza noii generaţii ar putea sta o platformă împrumutată de la unul dintre sedanurile brandului Genesis.

Habitaclul va fi reproiectat pentru a asigura o deplasare comodă pentru patru pasageri. Consola centrală va fi modificată pentru a adapta gurile de aerisire poziţionate acum orizontal.

Pe tunelul central se poate observa un nou levier al cutiei de viteze, dar şi un spaţiu cu suporturi pentru pahare. Volanul de asemenea este unul nou şi are o formă neobişnuită, iar sistemul audio va fi furnizat de Lexicon.

Gama de motoare va cuprinde unităţi V6 şi V8 împrumutate de la Genesis şi folosite deja de Stinger GT. Transmisia ar trebui să fie cel mai probabil una automată cu 10 trepte, iar un sistem de tracţiune integrală va putea fi opţional.

Noua generaţie KIA K900 va debuta în anul 2018 ca un automobil din gama de modele a anului 2019.

TOATE ARTICOLELE CU MAŞINI ÎN IMAGINI SPION


Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate