Imagini spion: Primul Porsche electric a fost adus şi testat pe Nurburgring

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Compania Porsche a început să testeze pe Nurburgring prima mașină electrică de serie din istoria sa, care va debuta în anul 2019. Chiar dacă nu produce un sunet caracteristic maşinilor sport şi abia de se auzea prin viraje, fotografii Automedia au reuşit totuşi să surprindă modelul.

Prototipului observat pe circuitul german îi este testată aerodinamica şi în acest caz i-au fost montaţi o mulţime de senzori dedesubt.

Din imaginile în care putem observa electromobilul mai detaliat, putem vedea că stilul general va fi asemănător cu cel al conceptului Mission E, prezentat în 2015 la Salonul Auto de la Frankfurt. Diferența principală vor fi portierele posterioare, care, pe maşina de serie nu se vor deschide contra direcţiei de mişcare.

Prototipul Porsche Mission E a fost echipat cu două motoare electrice, amplasate pe puntea din față și din spate, care dezvoltă împreună peste 600 CP. Datorită acestora maşina poate accelera de la 0 până la 100 km/h în 3.5 secunde.

Vezi şi: Imagini spion: Primul electromobil Porsche a apărut la teste în caroserie de serie

Conform informaţiilor preliminare, versiunea de serie a Porsche Mission E va fi oferită cu motoare electrice și baterii de capacități diferite. Totodată vor exista versiuni ca şi cele a modelelor din gamă cu motoare tradiţionale, precum S sau GTS.

Fără reîncărcare automobilul electric va putea parcurge aproximativ 500 km (conform ciclului european NEDC). Acumulatorii vor putea fi încărcaţi până la 80% în aproximativ 15 minute cu ajutorul unui sistem de încărcare rapidă.

Anterior a fost anunţat şi un preţ de start neoficial al modelului, atât pentru piaţa din Germania, cât şi pentru cea din ţara noastră.

Vezi mai multe: Cât va costa primul electromobil Porsche? A fost anunţat oficial un preţ preliminar

TOATE ARTICOLELE CU MAŞINI ÎN IMAGINI SPION


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate