Începând de mâine, şoferii care încalcă legea vor fi amendaţi cu până la 25.000 de lei!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Începând cu 16 martie 2017 şoferii din Moldova vor fi sancţionaţi cu amenzi mai mari. Asta pentru că anume atunci va intra în vigoare legea care prevede majorarea unităţii convenţionale de la 20 la 50 de lei în Codul Contravenţional.

Dacă în prezent valoarea maximă a unei amenzi pe care o poate achita un şofer este de 3.000 de lei, atunci din 16 martie cifra creşte până la 25.000 de lei!

Chiar dacă valoarea unor amenzi rutiere stabilite în unități convenționale va fi mai mică, datorită majorării unității convenționale, automobiliştii care vor „călca pe becuri” vor plăti mai mult.

Şoferii din Moldova trebuie să mai ştie că vor intra în vigoare amenzi rutiere noi, printre care şi cea care prevede circulaţia cu geamuri umbrite sau cu perdele.

  • Exploatarea vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale, cu excepția vehiculelor aflate în traficul internațional, se sancționează cu amendă de la 9 la 15 unități convenționale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
  • Admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice sau ecologice, precum şi a celor care nu sunt înmatriculate ori care nu au fost supuse controlului tehnic de stat, de către persoanele responsabile de exploatarea şi starea tehnică a vehiculelor, se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere cu sau fără privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de la 3 luni la un an, cu amendă de la 90 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
  • Exploatarea vehiculelor echipate cu dispozitive speciale de semnalizare luminoasă şi/sau sonoră fără autorizație se sancționează cu amendă de la 42 la 72 de unități convenționale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare sau cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.
  • Deținerea, montarea sau exploatarea dispozitivelor care detectează semnalele mijloacelor de determinare a vitezei de deplasare a vehiculelor sau perturbă funcționarea normală a acestora se sancționează cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare
  • Exploatarea vehiculelor cu parbrizul sau cu suprafețele de geam ale portierelor din față umbrite ori pe care sunt amplasate diferite obiecte, care diminuează câmpul vizual al conducătorului, contrar prevederilor Regulamentului circulației rutiere, se sancționează cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

De asemenea, mai specificăm că potrivit noului alineat 2-4 din articolul 34 al Codului Contravenţional, amenda se achită de către contravenient în mod benevol în termen de 30 de zile de la data stabilirii acesteia!

Va fi valabilă în continuarea opţiunea stabilită în alineatul trei din acest articol: (3) Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral.

Iată un tabel comod de analizat despre valoarea amenzilor care vor fi aplicate din 16 martie 2017, făcut de colegii de la bani.md.

Este important să ştiţi şi prevederile următoarelor alineate din articolul 34 al Codului Contravenţional:

(4) Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu:

(4) Dacă persoana fizică sau juridică nu a achitat amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii acesteia, se va proceda conform reglementărilor Codului de executare. În cazul în care achitarea amenzii nu este posibilă din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza eschivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, după caz, cu:

a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata arestului fiind de cel mult 30 de zile. În acest caz, se va ţine cont de restricţiile prevăzute la art.38 alin.(4).

(5) Dacă persoana sancţionată pentru săvîrşirea contravenţiei prevăzute la art.228–245 nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, prin ridicarea dreptului de a conduce vehicule, pe un termen de la 6 luni la un an.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (4), suma neachitată a amenzii stabilite pentru contravențiile prevăzute la art. 228–245 poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

(6) Pentru situaţiile enumerate la alin.(4) lit.a), c) şi d), privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an poate fi aplicată ca sancţiune complementară.

(8) Amenda se înlocuieşte de către instanţa de judecată la demersul agentului constatator sau al procurorului. În cazul în care sancţiunea amenzii este stabilită de instanţa de judecată, înlocuirea o efectuează instanţa la demersul executorului judecătoresc.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

11 Responses

  1. kim spune:

    parca ati publicat cu vreo 3 luni in urma ca s-au marit deja )))))), acum iar duceti oamenii in eroare? jurnalisti de weekend

  1. 27.02.2017

    […] Citeşte continuarea articolului şi vezi o listă cu valoarea nouă a tuturor amenzilor, pe AutoBlog.MD […]

  2. 01.03.2017

    […] Vezi şi: Şoferii din Moldova vor plăti amenzi de până la 25.000 de lei! Află de când se va întâmpla […]

  3. 01.03.2017

    […] Vezi şi: Şoferii din Moldova vor plăti amenzi de până la 25.000 de lei! Află de când se va întâmpla […]

  4. 02.03.2017

    […] Vezi şi: Şoferii din Moldova vor plăti amenzi de până la 25.000 de lei! Află de când se va întâmpla […]

  5. 02.03.2017

    […] Vezi şi: Şoferii din Moldova vor plăti amenzi de până la 25.000 de lei! Află de când se va întâmpla […]

  6. 02.03.2017

    […] Vezi şi: Şoferii din Moldova vor plăti amenzi de până la 25.000 de lei! Află de când se va întâmpla […]

  7. 15.03.2017

    […] Vezi lista noilor amenzi convertite după noua valoarea a unităţii convenţionale şi care îi vizează doar pe şoferi, pe AutoBlog.MD […]

  8. 16.03.2017

    […] Vezi toate amenzile noi: Şoferii care încalcă legea vor fi amendaţi cu până la 25.000 de lei! […]

  9. 20.03.2017

    […] Vezi toate amenzile noi: Începând de mâine, şoferii care încalcă legea vor fi amendaţi cu până la 25.000 de lei! […]

  10. 24.04.2017

    […] Vezi lista amenzilor: Începând de mâine, şoferii care încalcă legea vor fi amendaţi cu până la 25.000 de lei! […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.