INP aminteşte părinţilor care îşi transportă copiii fără scaune speciale că pot fi amendaţi

Distribuie:
  • 24
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Inspectoratul Național de Patrulare antenţionează încă o dată conducătorii auto din Moldova că transportarea copiilor fără scaune speciale se sancţionează. Totodată, poliţia recomandă instalarea şi folosirea acestora pentru a garanta siguranţa minorilor în timpul deplasării.

Dacă unii conducători respectă această regulă, alţii o ignoră fie din cauza indiferenţei, ori pentru că pur şi simplu nu au bani destui pentru a investi.

Statisticile arată că anual în Moldova, zeci de minori, aflați în calitate de pasageri, şi-au pierdut viaţa sau au primit diferite traumatisme. În majoritatea cazurilor vinovaţi au fost părinții care au neglijat sau au ignorat Regulamentul Circulației Rutiere, care prevede expres utilizarea scaunului special pentru copii până la 12 ani atunci când conduc un automobil.

FOTO: facebook.com/INP

Conform punctului 82 din Regulamentul Circulației Rutiere, copiii cu vârsta de până la 12 ani pot fi transportați doar în autoturismul care este utilat cu sistem de reținere (sau cu alte mijloace de adaptare: pernă specială, scaun de înălțare, care acordă posibilități de aplicare a centurilor de siguranță standard) a copiilor, cu respectarea următoarelor cerințe:

a) sistemul de reținere a copiilor corespunde standardelor de siguranță;
b) sistemul de reținere a copiilor corespunde masei şi taliei copilului;
c) poziția copilului pe scaun permite aplicarea corectă (bazin/umăr) a centurii de siguranță.

Vezi şi: (foto/video) Volvo a prezentat o nouă generaţie de scaune pentru copii

FOTO: abctop.ro

Conform legislaţiei în vigoare, părinții care pun în pericol viața copiilor săi riscă o amendă de la 450 la 600 de lei, cu aplicarea a trei puncte de penalizare.

În acest context, Inspectoratul Național de Patrulare amintește părinților că unele măsuri simple de siguranță pot salva viața copiilor în caz de accident rutier.

Vezi şi: (video) Această greşeală o fac cei mai mulţi părinţi şi poate fi fatală pentru copii la o viteză de 50 km/h


Distribuie:
  • 24
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate