INP îi sperie pe vitezomani? Amintește din nou că urmează a fi majorate amenzile

Distribuie:
  • 22
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Inspectoratul Naţional de Patrulare a decis să-i pună în gardă pe amatorii de viteză din ţara noastră. Chiar dacă a publicat anterior (din numele MAI) un set de amendamente care se doresc a fi făcute în Codul Contravenţional, şi-a propus din nou să menţioneze că amenzile pentru depăşirea limitelor de viteză legale urmează a fi majorate!

Vezi alte modificări care se vor face în lege: În atenţia conducătorilor auto! 30 de modificări importante în Codul Contravenţional care vă pot viza

Astfel, pentru o depăşire a vitezei de circulaţie stabilite pe un anumit sector de drum, de la 10 până la 20 de km/h, un şofer va fi nevoit să achite o amendă de până la 900 de lei!

Mai mult, cei care vor fi văzuţi de radare că rulează cu mai mult de 40 de km/h peste limita de viteză stabilită vor fi sancţionaţi cu amendă de până la 1.800 de lei sau circa 90 de euro!

Iată mai exact care se doresc a fi noile amenzi:

  • de la 10 la 20 km/oră, amenda ar putea fi de la 600 la 900 lei (în prezent 300-600 lei);
  • de la 20 la 40 km/oră, amenda ar putea fi de la 900 la 1200 lei (în prezent 600-900 lei);
  • mai mult de 40 km/oră, amenda ar putea fi de la 1500 la 1800 lei (în prezent 1200-1500 lei).

Numărul punctelor de penalizare aplicate va rămâne neschimbat!

Amintim că aceste modificări care îi vor viza pe toţi şoferi se vor face în contextul înăspririi pedepselor pentru acei conducători care urcă în stare de ebrietate la volan.

Vezi mai multe detalii: Moldova: Pedepse aspre pentru şoferii care urcă băuţi la volan. De la noi concentraţii minime de alcool până la anularea permisului


Distribuie:
  • 22
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate